Live

Doi sirieni au fost găsiți ascunşi în podeaua unei mașini la Calafat

Data publicării:
Sursa foto: Poliția de Frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, au depistat, ascunși în podeaua unui autoturism, doi cetățeni sirieni, care au încercat să intre ilegal în România.

În cursul acestei dimineţi, în jurul orei 05.12, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, conducând un autoturism înmatriculat în Bulgaria, un cetățean bulgar, în vârstă de 34 de ani.

În urma efectuării controlului mijlocului de transport, polițișții au constatat că în podeaua autoturismului sunt confecționate două locuri special amenajate, prin sudarea unor carcase metalice, poziţionate pe șasiu, accesul realizându-se prin ridicarea scaunelor din spate.

Sursa foto: Poliția de Frontieră

Astfel, în cele două locașuri au fost descoperite ascunse două persoane de sex masculin, care nu posedau documente de identitate.

Cu ocazia cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că persoanele depistate sunt cetățeni sirieni. Tinerii au declarat că s-au ascuns în autoturismul respectiv în timp ce se aflau pe teritoriul orașului Sofia, din Bulgaria, achitând șoferului suma de 1.500 de euro, fiecare, pentru a-i transporta în Austria.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, șoferul, cetățenii sirieni și mijlocul de transport au fost preluați de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cea mai calduroasă zi de 17 decembrie din istorie a fost înregistrată la Calafat. Ce temperatură maximă s-a atins

Un bărbat a jefuit o benzinărie din Calafat, ameninţând-o pe vânzătoare cu un cuţit

Un bărbat turc a fost arestat în Calafat, după ce polițiștii de frontieră au descoperit 10 pistoale în camionul pe care îl conducea

Băiețelul de 4 ani luat de stat de lângă mama sa, după o sesizare a medicului de familie, a ajuns la bunicii săi din Calafat

Partenerii noștri