Cum se vor organiza slujbele după ridicarea stării de urgență? Răspunsul premierului Ludovic Orban
Prim-ministrul României, Ludovic Orban, a declarat la Digi24, că după ridicarea stării de urgență, slujbele nu se vor organiza, sub nicio formă, în interiorul lăcașelor de cult.
Ludovic Orban: Democrația în România aproape nu mai există. Decizia CCR calcă în picioare voința exprimată de cetățenii români
Ciucă, despre retragerea lui Orban din cursa pentru Cotroceni: Mie îmi pare foarte rău
Momentul în care Ludovic Orban își anunță retragerea din cursa pentru Cotroceni
Miza înființării unei mitropolii a Tomisului
Orban, întrebat cine a condus de fapt PNL în mandatul său: „Eu, cu anumite contribuții”
Bănescu, sunat de Pandele: Nu am ce să vorbesc
Orban: Domnule Ciolacu, nu v-aș vota nici măcar primar la Dobroești
Orban le-a împărțit câte trei trandafiri roșii liberalilor, în Parlament. Reacția lui Ciucă
Ludovic Orban și-a dus partidul la poarta lui Iohannis: „Te-ai făcut frate cu dracu, Să-i dai bacu` lui Ciolacu!”
Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi 24: Ar putea exista libertatea de a organiza slujbe în interior?
Premierul Ludovic Orban: Asta sub nicio formă.
Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi 24: Ar putea exista o altă reglementare în privința linguriței de împărtășit?
Premierul Ludovic Orban: Nu mă pricep, sincer, și ce a apărut în spațiul public ca și norme care sunt gândite de la nivelul INSP și al comisiei de la nivelul Ministerului Sănătății sunt chestiuni care au la bază eliminarea riscului de transmitere a virusului.
Cum se vor desfășura slujbele în starea de alertă
Proiectul de lege privind măsurile care vor fi adoptate după 15 martie prevede că se vor putea desfășura slujbe religioase, cu respectarea unor reguli de distanțare socială.
„Activitatea cultelor religioase se exercită liber, cu respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu, inclusiv de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, cu consultarea Departamentului Cultelor”, se arată în proiectul de lege adoptat astăzi de Guvern.
Regulile de disciplină sanitară „vor cuprinde măsuri privind accesul în lăcașele de cult, distanța minimă de siguranță precum și alte asemenea măsuri privind orice alte aspecte implicate de activitatea de exercitare a cultelor religioase, urmărind cu prioritate asigurarea prevenției și reducerea riscului de îmbolnăvire cu noul coronavirus SARS-Cov-2”, potrivit proiectului.
Documentul a fost trimis la Parlament, care urmează să-l voteze. Parlamentarii pot aduce însă modificări.
Editor: I. I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News