Cum se vor desfășura slujbele în starea de alertă: „Activitatea cultelor religioase se exercită liber”

Data publicării:
O femeie saruta icoanele din biserica
Foto: basilica.ro

Proiectul de lege privind măsurile care vor fi adoptate după 15 martie prevede că se vor putea desfășura slujbe religioase, cu respectarea unor reguli de distanțare socială.

Activitatea cultelor religioase se exercită liber, cu respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu, inclusiv de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, cu consultarea Departamentului Cultelor”, se arată în proiectul de lege adoptat astăzi de Guvern.

Regulile de disciplină sanitară „vor cuprinde măsuri privind accesul în lăcașele de cult, distanța minimă de siguranță precum și alte asemenea măsuri privind orice alte aspecte implicate de activitatea de exercitare a cultelor religioase, urmărind cu prioritate asigurarea prevenției și reducerea riscului de îmbolnăvire cu noul coronavirus SARS-Cov-2”, potrivit proiectului.

Documentul a fost trimis la Parlament, care urmează să-l voteze. Parlamentarii pot aduce însă modificări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri