Live

Cum poate recupera ANAF cei 260.000 de euro încasați de Klaus și Carmen Iohannis în cazul celor două case din Sibiu

Data actualizării: Data publicării:
Președintele României, Klaus Iohannis, alături de soția sa, Carmen Iohannis. Foto: Inquam Photos/Ovidiu Dumitru Matiu

ANAF ar putea trece la recuperarea prejudiciilor în dosarul imobilelor din Sibiu ale familiei Iohannis, abia după ce se încheie un alt litigiu aflat în prezent în desfăşurare în instanţă legat tot de moştenire, conform Profit.ro, preluată de news.ro. Decizia pronunţată miercuri de către instanţa supremă, referitoare la imobilul din Str. Gheorghe Magheru din Sibiu, care a fost deţinut, printre alții, şi de Carmen Iohannis nu ar fi, astfel, suficientă ca ANAF să treacă la recuperarea prejudiciilor, notează Profit.ro după ce ICCJ a pronunţat o decizie definitivă într-un litigiu din 2016 privind moştenirea imobilului, iar procesul a fost pierdut defintiv de Rodica Baştea, o prietenă din Miami a soţilor Iohannis.

Statul ar trebui să devină proprietar recunoscut de lege şi în cazul spaţiului comercial din strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, care a avut iniţial aceiaşi proprietari ca şi cel din strada Gheorghe Magheru - ambele fiind naţionalizate în anii 60. Abia după aceasta, ANAF poate cere soţilor Iohannis returnarea chiriei încasate în perioada 1999 – 2016, în care a deţinut nelegal imobilul.

ANAF explica în aprilie, într-un răspuns pentru G4Media.ro că, din cauza litigiilor privind moştenirea, nu poate recupera un alt imobil care a aparţinut preşedintelui, spaţiul comercial din strada Nicolae Bălcescu 29, şi nici cei 260.000 de euro obţinuţi din chirie de familia prezidenţială.

Statul, prin ANAF, nu poate să obţină certificatul de moştenitor al imobilului din Bălcescu 29, aşa cum a obţinut deja pentru imobilul din Magheru 35, act contestat în instanţă de prietena familiei Iohannis. Între timp, spaţiul comercial stă nefolosit.

Potrivit ANAF, abia după ce îşi înscrie dreptul de proprietate asupra spaţiului comercial, statul român poate cere soţilor Iohannis returnarea chiriei încasate în perioada 1999 – 2016, în care a deţinut nelegal imobilul.

„Recuperarea sumelor reprezentând venituri din cedarea folosinţei bunurilor se poate face numai de către proprietarul recunoscut de lege”, a explicat ANAF.

Cele două imobile din Sibiu sunt case naționalizate în anii 1960

Potrivit istoricului moştenirii reconstituit de riseproject.ro şi Centrul de Investigaţii Media (CIM), ambele imobile au aparţinut soţilor Eliseu şi Maria Ghenea (fostă Baştea). Imobilele au fost naţionalizate în anii ’60 de regimul comunist.

După Revoluţie, în anii ’90, apare un prezumtiv moştenitor, Ioan Baştea, un strănepot al Mariei Ghenea (fostă Baştea). În 1999, acesta obţine o hotărâre judecătorească prin care se revocă naţionalizarea dispusă de statul comunist în anii ’60.

„La 1 iunie 1999, soţii Iohannis merg la notarul Radu Gabriel Bucşă. Klaus Iohannis, pe atunci inspector la Inspectoratul şcolar Sibiu, avea în buzunar o procură de reprezentare a lui Ioan Baştea”, notează jurnaliştii riseproject.ro într-o investigaţie de presă din 2015.

Prin succesiunea perfectată de notar, Ioan Baştea devine proprietarul imobilului din Nicolae Bălcescu 29, iar acelaşi Ioan Baştea, de data asta împreună cu Georgeta Lăzurcă şi fiica acesteia, Carmen Iohannis, soţia actualului preşedinte, devin proprietari ai imobilului din Gheorghe Magheru 35.

În aceeaşi zi, Ioan Baştea vinde, cu doar 3.200 de dolari, jumătate din imobilul din Nicolae Bălcescu către soţii Klaus şi Carmen Iohannis.

„Aşa ajunge familia Iohannis proprietar pe jumătate din spaţiul comercial care, în următorii 17 ani, i-a adus aproape 1,3 milioane de lei, în jur de 260.000 de euro, la cursul actual”, scriau jurnaliştii de la riseproject.ro.

Două dintre imobilele deținute de Klaus Iohannis și soția lui, Carmen, în Sibiu revin statului, iar banii obținuți din chirii, 260.000 de euro, trebuie returnați, conform unei decizii definitive pronunțate miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).

Decizia instanței supreme a fost luată într-un litigiu privind dreptul de moștenire asupra unui imobil, ceea ce deschide calea recuperării de către stat a banilor încasați din chirii de familia președintelui.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri într-un proces deschis în 2016, privind moștenirea unui imobil care a aparținut soției președintelui, Carmen Iohannis, reamintește Digi24. Procesul a fost deschis de Rodica Baștea, o prietenă a familiei Iohannis, stabilită în Miami, care deținuse împreună cu Carmen Iohannis și cu soacra ei imobilul respectiv. Rodica Baștea a cerut în instanță anularea unui certificat prin care statul român a fost declarat moștenitorul legal al unui imobil din Sibiu. Rodica Baștea a pierdut procesul la toate instanțele, iar miercuri Înalta Curte a respins definitiv recursul ei.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Adevărul întunecat din spatele proiectului "NEOM". Ce a încercat să ascundă mega-orașul de un trilion de euro

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Klaus Iohannis a promulgat legea privind salariul minim european

ANAF a primit peste 100.000 de cereri de amnistie fiscală. Câți bani vrea să strângă Ministerul de Finanțe

Președinția, obligată să publice cheltuielile lui Iohannis cu deplasările. PSD vrea înființarea unei comisii de anchetă în Parlament

Decizia de revizuire a pedepsei Elenei Udrea în dosarul Gala Bute, amânată din nou. Când va fi următorul termen

Partenerii noștri