Live

Cosmin Prelipceanu se întoarce, de luni, la „Jurnalul de Seară”

Data publicării:
Cosmin Prelipceanu, realizatorul emisiunii „Jurnalul de Seară” Foto: Digi24

Jurnalistul Cosmin Prelipceanu se întoarce de luni, 15 iunie, la pupitrul emisiunii „Jurnalul de Seară” de la Digi24, după o absență de două săptămâni, motivată de starea sa de sănătate. Cosmin Prelipceanu a anunțat la 1 iunie că a suferit un accident și că se află în convalescență. 

Cosmin Prelipceanu a avut, vineri seara, o intervenție telefonică la Digi24 în care a anunțat că de luni se va întoarce la serviciu, chiar dacă va purta o orteză. „Revin, da, medicii mi-au dat voie, n-o să fiu chiar în forma pe care o știm cu toții, adică voi avea o orteză, dar asta e mai puțin important. Cel mai important e că luni sunt înapoi la muncă, voi fi la ora 20:00 la Jurnal”, a spus Cosmin Prelipceanu.

El a comentat cu Claudiu Pândaru, jurnalistul care i-a ținut locul în tot acest timp la „Jurnalul de Seară”, unul dintre subiectele actualității: în condițiile în care mai sunt puține zile până la examenele Evaluării Naționale 2020, care încep luni cu proba la limba română, în spațiul public a apărut o dezbatere generată de „recomandarea” Avocatului Poporului, Renate Weber, ca elevilor să nu li se ia temperatura. „O recomandare care vine târziu”, spune Cosmin Prelipceanu. Urmăriți-i comentariul în materialul video de mai jos:

Editor: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O tânără de 18 ani a fost reținută după ce, beată fiind, a lovit cu autoturismul un bătrân şi a fugit de la locul accidentului

Un marocan a intrat cu maşina în vitrina unei benzinării din Timișoara, după ce a încurcat frâna cu acceleraţia

Un poliţist a murit, iar alţi trei au fost răniţi într-un accident cu o ambarcaţiune a IPJ Tulcea pe braţul Sfântu Gheorghe

Carambol la ieșirea din București: Patru mașini au fost implicate într-un accident produs pe DN1 spre Otopeni

Partenerii noștri