Bacalaureat 2020. Avocatul Poporului cere ca elevilor să nu li se măsoare temperatura înainte de examen

Data actualizării: Data publicării:
termometru pandemie ID_22_ZIUA2_STARE_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Avocatul Poporului recomandă eliminarea prevederilor ce interzic accesul elevilor cu temperatură peste 37,3 grade Celsius la examenele de Bacalaureat și Evaluare Nnațional. Prin această măsură se încalcă dreptul la educaţie în condiţii egale, consideră Avocatul Poporului.

„Apreciem că interzicerea accesului elevilor care depăşesc nivelul temperaturii corporale permise are ca efect încălcarea dreptului la educaţie, în condiţii egale, al elevilor care ar urma să fie excluşi de la examenele de Evaluare naţională şi Bacalaureat, afectând astfel rezultatele acestora pentru accesul la studiile liceale sau universitare, se explică în recomandarea postată pe site-ul instituţiei, potrivit Agerpres.

Avocatul Poporului recomandă Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii să identifice şi să dispună, în regim de urgenţă, toate măsurile care se impun în vederea asigurării dreptului la educaţie în condiţii de egalitate, în contextul prevenirii răspândirii SARS-CoV-2.

Instituţia aminteşte că, prin Ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii 4259/15 mai pentru stabilirea unor măsuri de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2, nu era permis accesul persoanelor a căror temperatură corporală, măsurată la intrarea în incintă, depăşeşte 37,3 grade Celsius în unităţile/instituţiile de învăţământ, instituţiile publice şi toate structurile aflate în subordonarea sau coordonarea MEC.

Ordinul a fost abrogat printr-un al ordin comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii - 4267/18 mai, dar cu menţinerea dispoziţiilor referitoare la accesul persoanelor a căror temperatură corporală, măsurată la intrarea în incintă, depăşeşte 37,3 grade Celsius, acestea rămânând în vigoare, neschimbate în forma revizuită, menţionează Avocatul Poporului.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a arătat ieri că interzicerea accesului elevilor cu temperatură de peste 37,3 grade Celsius la examenele naţionale reprezintă discriminare indirectă. CNCD a formulat acest punct de vedere la solicitarea Avocatului Poporului.

Într-un interviu pentru Digi24, Renate Weber spunea: „Elevii aceia, dacă vor fi excluși, dacă nu vor fi primiți în sala de examen, strict pentru că au avut în dimineața aceea 37,4 grade, o fi normal? Adică, din punctul acesta de vedere, eu cred că trebuie să ne gândim un pic mai bine. Consecințele, mai ales, sunt cele care mă pun pe mine pe gânduri și-mi dau o stare nu neapărat de bine”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri