Live

Consiliul Naţional Secuiesc cere țărilor UE să nu primească România în spațiul Schengen

Data publicării:
Spațiul Schengen. Foto: GettyImages

Consiliul Naţional Secuiesc a cerut statelor membre ale spaţiului Schengen să solicite informaţii de la liderii bisericilor maghiare şi organizaţiilor maghiarilor din România cu privire la situaţia drepturilor omului, inclusiv a drepturilor minorităţilor, în România, înainte de a lua o decizie privind admiterea României în spaţiul Schengen.

CNS s-a adresat ministerelor de Externe ale statelor din spaţiul Schengen într-o scrisoare deschisă publicată marţi, relatează agenția ungară de presă MTI. Potrivit documentului, comunitatea naţională maghiară din România este interesată de aderarea ţării la spaţiul Schengen, în timp ce înţelege foarte bine rezervele exprimate de unele state.

„Considerăm că toate statele membre ale spaţiului Schengen trebuie să cunoască comportamentul duplicitar care caracterizat atitudinea României faţă de dreptul internaţional şi cel comunitar în ultimii treizeci de ani”, se arată în documentul semnat de preşedintele CNS, Balazs Izsak.

CNS susține că România a semnat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deschizând astfel calea spre aderarea la Consiliul Europei, și s-a obligat să respecte recomandările Consiliului Europei, ceea ce a fost condiţia aderării.

„S-a angajat să restituie bisericilor maghiare din România şcolile şi proprietăţile bisericeşti confiscate în mod arbitrar de regimul comunist. Aderarea a avut loc la 7 octombrie 1993, pe urmă însă şeful de stat al României de atunci, Ion Iliescu a declarat că recomandările Consiliului Europei nu sunt obligatorii pentru România, iar restituirea şcolilor şi a bunurilor bisericeşti a fost blocată, mai mult, a început chiar şi renaţionalizarea unor şcoli restituite”, se arată în scrisoare.

„La 1 ianuarie 2007, România a aderat la Uniunea Europeană, îndeplinind parţial criteriile de aderare şi promiţând că nu va scoate de pe ordinea de zi îndeplinirea acestora. Printre aşa-numitele criterii de la Copenhaga, respectul şi protecţia drepturilor minorităţilor se află în fruntea listei. România nu respectă şi nu garantează nici astăzi drepturile minorităţilor care trăiesc pe teritoriul său. Guvernele României resping criteriile de la Copenhaga şi în acest caz, susţinând că ele au fost valabile doar în perioada aderării la UE”, potrivit documentului.

„Subliniem încă o dată că avem interesul, în calitate de cetăţeni români şi ca maghiari din România, ca România să adere la spaţiul Schengen, însă considerăm că ne aflăm în faţa ultimei şanse pentru ca statele spaţiului Schengen să oblige statul român la respectarea angajamentelor asumate anterior”, se arată în document.

CNS vrea restituirea necondiţionată şi imediată a proprietăţilor bisericilor maghiare, restaurarea învăţământului bisericesc maghiar, respectarea necondiţionată şi deplină a recomandărilor Consiliului Europei şi respectarea deplină şi cu bună credinţă a prevederilor Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare.

Documentul se referă în mod special la Recomandarea 1201/1993 a Consiliului Europei, al cărei articol al 11-lea prevede: „în zonele, unde persoanele aparţinând de o minoritate naţională formează o majoritate, aceste persoane au dreptul să dispună de o administraţie locală sau autonomă, sau, respectiv, de o situaţie de drept deosebită, corespunzătoare cu situaţia lor istorică şi teritorială, în acord cu legile interne ale statului”.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Spațiul Schengen se extinde, dar controalele la granițele interne ale UE continuă. Care sunt cauzele

BBC: Moment de uşurare pentru România şi Bulgaria care intră complet în Schengen. Dar pentru camionagii, birocraţia nu s-a sfârşit încă

România în Schengen. Ce înseamnă spațiul de liberă circulație și ce avantaje aduce

Consultant economic: Intrarea României în Schengen oferă o „gură de oxigen” nesperată pentru economie

Partenerii noștri