Live

Concluziile anchetei în cazul trenului căzut în râpă: viteză mai mare cu 130% și mecanici băuți

Data actualizării: Data publicării:

Agenţia de Investigare Feroviară Română (AFIR) a publicat raportul efectuat în urma deraierii mai multor vagoane ale unui tren de marfă, aparţinând unui operator privat, în urmă cu un an, în judeţul Hunedoara şi a constatat că accidentul feroviar a avut loc din cauza depăşirii vitezei cu 130 la sută şi a faptului că personalul trenului a consumat alcool, scrie News.ro. 

Raportul AFIR a fost publicat pe pagina de internet a instituţiei, miercuri seara, însă este datat 3 aprilie 2018. Raportul este finalizat la circa un an de la producerea accidentului de la Merişor, judeţul Hunedoara.

”Cauza directă a producerii accidentului feroviar o constituie creşterea puternică a forţelor laterale care acţionau la nivelul roţilor locomotivei, fapt ce a condus la depăşirea limitei de stabilitate la deraiere. Aceasta s-a produs ca urmare a faptului că, la circulaţia pe o zonă situată în curbă, viteza trenului (92 km/h) a depăşit cu 130% viteza maximă admisă pe secţia de circulaţie (40 km/h). Creşterea vitezei trenului s-a produs pe fondul unor erori umane, erori ce au făcut ca robinetul de aer de la primul vagon din tren să se afle pe pozitia <închis>, conducta generală de aer fiind astfel întreruptă, iar frânele automate ale trenului să nu asigure frânarea acestuia”, se arată în raport.

Citește și ”Lista” lui Coldea. Cine sunt trădătorii pe care i-a amenințat fostul numărul 2 din SRI”

Potrivit sursei citate, ”în urma investigaţiei desfăşurate comisia de investigare a stabilit că accidentul feroviar grav s-a produs ca urmare a unor erori umane, erori favorizate de starea fizică a personalului de locomotivă care era afectată de consumul de băuturi alcoolice în timpul desfăşurării activităţii şi oboseala acumulată în intervalul de timp cuprins între plecarea de la domiciliu şi momentul producerii accidentului, oboseală manifestată, în cazul mecanicului de locomotivă, pe fondul vârstei de 67 de ani”.

În urma acestui raport, inspectorii AFIR au anunţat că se vor asigura că operatorul de transport feroviar SC UNICOM TRANZIT SA (cel care deţinea trenul care a deraiat - n.r.) îşi va revizui sistemul propriu de management al siguranţei, astfel încât, prin aplicarea în totalitate a procedurilor proprii, să reducă riscurile generate de starea fizică necorespunzătoare a personalului de locomotivă.

La data de 8 aprilie 2017, ora 14:30, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF Timişoara, secţia de circulaţie Petroşani - Simeria (linie dublă electrificată), între staţia CFR Băniţa şi halta de mişcare Merişor, în circulaţia trenului de marfă nr.50457aparţinând operatorului de transport SC UNICOM TRANZIT SA s-a produs deraierea primelor 14 vagoane din compunere şi a locomotivei de remorcare, EA 759. În urma producerii acestui accident feroviar, două persoane, mecanici de locomotivă, au decedat, după ce trenul căzuse într-o râpă zeci de metri. În urma accidentului, traficul feroviar pe această rută a fost oprit, trenurile circulând pe rute ocolitoare. Linia ferată a fost reparată după aproximativ o săptămână şi tot atunci a fost reluată şi circulaţia.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Grindeanu, după ce a mers cu primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani: Urmează să vină și alte 37 de garnituri noi

VIDEO Cum arată primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani. Azi a făcut prima călătorie

Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani intră în circulație pe 20 noiembrie

Atac violent cu toporul într-o stație de tren din apropiere de Paris. Mai multe persoane au fost rănite, printre care și copii

Partenerii noștri