Live

Cod galben de vânt puternic în 29 de județe. Vor fi 30 de grade în Capitală

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

Meteorologii au emis miercuri o informare ce anunță instabilitate atmosferică în toată țara și un cod galben de vijelii pentru 29 de județe, valabil până joi seara, relatează Mediafax. Pentru București a fost emisă o prognoză specială, care anunță 30 de grade.

Informarea meteo intră în vigoare miercuri la ora 23:00 și expiră joi ora 23:00. Vântul se va intensifica treptat, la început în regiunile vestice și nord-vestice, apoi și în cele centrale, estice și sud-estice, unde rafalele vor depăși, în general, 50…55 km/h.

Joi și la începutul nopții, local și temporar vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică accentuată. Se vor semnala vijelii, averse ce pot avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice și izolat grindină. Punctiform cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp.

Joi între orele 6:00 - 23:00 în sudul Banatului, nordul Crișanei, în Maramureș și Transilvania, precum și în nord-estul Munteniei și nordul Dobrogei, local și temporar vor fi intensificări ale vântului cu viteze ce vor depăși în general 55...65 km/h.

Codul galben vizează județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Bacău, Vrancea, Buzău, Brăila și Tulcea.

La munte vor fi rafale de 60…80 km/h, iar în zona înaltă, vântul va sufla tare, cu peste 90…100 km.

Prognoza meteo pentru București

În Capitală, de miercuri seara până joi dimineața se anunță cer variabil și vântul slab. Temperatura minimă va fi de 10...11 grade.

Începând de joi dimineață până la ora 23:00, vremea va deveni călduroasă.

Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare la începutul zilei, apoi din nou spre seară și noaptea, dar probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice va fi redusă.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în orele amiezii, când se vor înregistra rafale de până la 40...45 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă va fi de 16...18 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Indubitabil! Cum a fost numit Lucescu în Kosovo, după ce i-a făcut mincinoși și lipsiți de fair-play! Doar DOUĂ cuvinte folosite

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Noi alerte de la meteorologi: Cod roșu și portocaliu de viscol. Care sunt zonele vizate de ninsori și vânt puternic HARTĂ

Cum va fi vremea în țară până pe 23 decembrie. Prognoză meteo pentru următoarele patru săptămâni

„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi

Primul episod de iarnă a lovit România în plin: Ninsori și viscol în mai multe județe, copaci căzuți pe șosea, trenuri oprite

Partenerii noștri