Cinci avocați au fost bătuți în timp ce așteptau la rând să își ia mâncare. Unul a ajuns la spital
Încăierarea a avut loc duminică, în jurul orei 4 dimineața, chiar în centrul Timișoarei. Cinci tineri, toți avocați, au fost bătuți de alți trei. Cu toții stăteau la rând la un fast-food. S-au luat la ceartă, apoi au început să se lovească. Unul dintre cei implicați în altercație a fost lovit cu un obiect dur în cap și a ajuns la spital, scrie Tion.ro
Trei tineri s-au așezat la coadă, în fața unui fast-food, vizavi de Catedrala Mitropolitană din Timișoara. Un alt grup format din 5 tineri aștepta deja la rând. Potrivit presei din Timișoara cei cinci sunt avocați. Se pare că între ei au început discuții legat de ordinea la rând. Au început să se certe și s-au luat la bătaie. În timpul încăierării, unul dintre avocați a fost lovit cu un obiect metalic în cap și a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
Polițiștii, chemați de martori la fața locului, au aplanat scandalul, iar toți cei implicați în încăierare, tienri cu vârste între 25 și 33 de ani, au fost conduși la secția de poliție. Doi dintre agresori au fost reținuiți pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie duși în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă, pentru loviri și alte violențe.
Editor : D.D.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News