Live

China avertizează asupra riscului apariţiei unui al doilea val al epidemiei de Covid-19 în această ţară

Data actualizării: Data publicării:
Imagine din Wuhan, China. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a avertizat asupra riscului izbucnirii unui al doilea val de infecţii în această ţară, în condiţiile în care pandemia de coronavirus continuă să se extindă la nivel global, informează CNN, care citează agenţia de stat chineză Xinhua.

Într-o întâlnire a conducerii centrale a Partidului Comunist Chinez, Xi Jinping a declarat că, în condiţiile afectării tot mai grave a economiei globale, apar tot mai multe elemente de „instabilitate şi nesiguranţă”.

„Ne confruntăm cu noi probleme şi provocări, din punct de vedere al reluării activităţilor şi dezvoltării sociale şi economice”, a declarat preşedintele chinez. Acesta a solicitat autorităţilor să monitorizeze cu atenţie noile cazuri de infectări care ar putea proveni din afara Chinei, pentru a preveni reizbucnirea epidemiei în această ţară.

În prezent, epidemia de coronavirus din China pare să fie ţinută sub control, informează CNN, cu un număr mic de infecţii şi decese raportate în ultimele săptămâni.

Oraşul chinez Wuhan, focarul pandemiei de Covid-19, a început să revină treptat la normal în noaptea de marţi spre miercuri, odată cu ridicarea restricţiilor de circulaţie impuse pe 23 ianuarie, ca parte a celor aproape 11 săptămâni de carantină.

Editor web: M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

China va avea peste 1000 de focoase nucleare până în 2030. Ce date mai relevă un raport al Pentagonului despre armata Beijingului

Partenerii noștri