Foto CFR Călători introduce în circulație primul tren electric nou, Alstom Coradia Stream. Pe ce rută va circula și cât costă un bilet
CFR Călători anunţă că va introduce în circulaţie, începând de miercuri, 20 noiembrie, primul tren electric format din material rulant nou, respectiv rama electrică RE-IR TS02 Alstom Coradia Stream, formată din 6 vagoane, cu o capacitate de 351 de locuri, transmite News.ro.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de către CFR, rama este alocată pentru exploatare operatorului naţional CFR Călători de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) – proprietarul de facto al trenurilor Alstom achiziţionate pentru România.
„Modelul Coradia Stream este primul tren furnizat de către firma producătoare Alstom Ferroviaria S.p.A. pentru transportul feroviar de pasageri din România, în cadrul contractului de achiziţie încheiat şi derulat de către ARF. CFR Călători va opera rama electrică Alstom pe ruta Bucureşti Nord – Ploieşti Vest – staţiunile de pe Valea Prahovei – Braşov ca tren Interregio şi cu tarif aferent acestui rang de tren, conform contractului de servicii publice încheiat de companie, cu ARF. Astfel, un bilet pe distanţa Bucureşti Nord – Braşov costă 63,00 lei la clasa a II-a şi 91,00 lei la clasa I, pasagerii având posibilitatea să cumpere deja bilete la acest tren”, anunţă compania.
În data de 20 noiembrie 2024, trenul va avea următorul orar:
- IR 16005 Bucureşti Nord plecare 09:30 – Braşov sosire 12:00
- IR 16006 Braşov plecare 15:20 – Bucureşti Nord sosire 17:53
În perioada 21 noiembrie – 14 decembrie 2024 va circula după următorul program:
- IR 16001 Bucureşti Nord plecare 05:40 – Braşov sosire 08:08
- IR 16002 Braşov plecare 08:43 – Bucureşti Nord sosire 11:12
Potrivit datelor transmise de către CFR, rama electrică livrată de către Alstom este formată din 6 vagoane, oferind o capacitate de 351 de locuri.
Prin construcţie, are o podea joasă, ceea ce asigură accesul facil pentru persoanele cu mobilitate redusă şi este aptă să circule cu o viteză maximă de 160 km/h. Şi, foarte important, mentenanţa ramei electrice este asigurată de către firma producătoare Alstom.
Editor : Ș.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News