Bănescu, despre clericii care spun că „vaccinul autentic e Sfânta Împărtășanie”: „Când am auzit asta m-am cutremurat”
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, spune că vaccinul, care este un act medical, nu trebuie comparat cu Sfânta Împărtășanie, care ține de planul spiritual. El spune că acei clerici antivacciniști care au susținut că „vaccinul autentic și cel mai bun este Sfânta Împărtășanie” au demobilizat mulți credincioși. Bănescu, care s-a vaccinat împotriva COVID-19, a spus la emisiunea „În fața ta” că oamenii ar trebui să se informeze de la medici atunci când vin vorba de sănătatea lor și că nu există un conflict între știință și credință.
Copiii nevoiași îl așteaptă pe Moș Crăciun. 10.000 dintre ei vor primi daruri cu ajutorul unui preot din Iași
Momentul în care primarul de la Cernavodă este atacat pe stradă
Un preot vrea să trimită fetele abuzate la închisoare
Un preot din București declară război TikTok-ului în post
Deși BOR îi interzice, un preot vrea să fie primar din partea PNL
Scandal în Spania din cauza unei picturi cu Isus "efeminat"
Un preot din Suceava este cercetat penal după ce s-a întins în faţa porţii unui cimitir ca să blocheze o înmormântare
Un șofer de camion s-a înecat cu o bomboană în timp ce conducea și a intrat cu mașina în 3 oameni
Bănescu, sunat de Pandele: Nu am ce să vorbesc
„Mă gândeam la un joc de cuvinte nefericit pe care îl fac unii declarați zgomotos antivacciniști din rândul clerului, oameni care spun că nu ne trebuie vaccin pentru că vaccinul autentic și cel mai bun este Sfânta Împărtășanie. Când am auzit asta m-am cutremurat. Nu pentru că Sfânta Împărtășanie nu ar fi lucrul cel mai sfânt din viața noastră, a creștinilor, ci pentru că e comparat acest lucru, cel mai sfânt, trupul și sângele lui Cristos, cu un vaccin.
Mi se pare că acești oameni nu doar că se înșală profund, dar comit, fără să-și dea seama probabil, un fel de sacrilegiu. Pentru că a-l compara pe Cristos cu un vaccin este ceva sacrileg. Este total nedrept să arunci în spațiul public astfel de cuvinte, amestecând planurile – voit sau nu – comparând un act medical cu un act prin excelență spiritual, amestecându-le și trăgând concluzia, tu, ca înțelept autoimprovizat, că ai găsit leacul la orice și că nu ai nevoie de nimic altceva”, a spus Bănescu.
„Se confundă panurile cu un preț nefiresc și dureros. Mi se pare că un astfel de messaj a demobilizat pe foarte mulți oameni credincioși, a fracturat un dialog firesc, fie el și mental, între oamenii credincioși și oamenii dintr-o sferă științifică. Acest conflict este fals. Nu există conflict real între credință și știință”, a adăugat el.
„Eu știu că foarte mulți oameni credincioși s-au vaccinat. Suntem pe drumul ieșirii din pandemie și cred că până la urmă acești oameni sceptici vor înțelege că vaccinul nu-ți face rău și că trebuie să te sfătuiești cu medicul în privința profilului tău medical. E firesc să faci asta, așa am făcut și eu. Când optăm pentru un act care are legătură cu sănătatea noastră, optăm într-un mod responsabil, care presupune o informare. Nu poți să spui că ești un om responsabil dacă alegi să rămâi dezinformat”, a mai spus Bănescu.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News