Live

Azilul groazei din Mureș: Ciolacu anunță că i-a demis pe prefect și subprefect

Data publicării:
Premierul Marcel Ciolacu. Foto: gov.ro

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că a dispus eliberarea din funcţie a prefectului şi subprefectului de Mureş, întrucât aceştia trebuiau să urmărească controalele care au fost recent făcute la azile. „Prefecţii trebuie să se implice în continuare ca astfel de fenomene să nu se mai întâmple”, a afirmat premierul, după ce a fost descoperit un noul „azil al groazei”, de data aceasta în Mureș.

”Eu astăzi de dimineaţă am avut o discuţie cu vicepremierul, ministrul de Interne Cătălin Predoiu, şi am dispus eliberarea din funcţie atât a prefectului, cât şi a subprefectului”, a anunţat, vineri, premierul Marcel Ciolacu, potrivit News.ro.

Acesta afirmă că recent au fost dispuse controale la azile, care au durat o lună de zile, iar prefectul trebuia să coordoneze această activitate.

”Atâta timp cât eu am dispus ca prefectul să coordoneze aceste controale, trebuie să înţelegem foarte clar că trebuie să le şi urmărim”, a mai afirmat premierul.

De asemenea, un azil ilegal cu 26 de beneficiari a fost descoperit vineri în judeţul Ilfov.

Întrebat dacă măsura ar trebui luată şi în cazul prefectului de Ilfov, Ciolacu a declarat: ”Să vorbim de lucrurile concrete. Am înţeles că acolo sunt discuţii, nu a fost nimeni descoperit, sunt nişte saltele într-o seră”.

”Prefecţii trebuie să se implice în continuare ca astfel de fenomene să nu se mai întâmple până când venim cu modificările legislative”, a mai declarat Ciolacu.

Ciolacu: Vom face modificări legislative privind asistenţa socială

Totodată, premierul Marcel Ciolacu a anunțat va avea o întrevedere cu reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale, iar discuţiile vor viza modificările legislative ce vor fi efectuate în domeniul asistenţei sociale, în contextul cazurilor multiple privind relele tratamente aplicate vârstnicilor din mai multe centre de îngrijire din România.

El a adăugat că va exista în acest sens o ordonanţă de urgenţă până pe 31 august, iar alte modificări legislative vor fi făcute de către Parlament, în sesiunea din septembrie.

Şeful Executivului a adăugat că va fi făcută şi o analiză privind o posibilă modificare a Codului penal privind pedepsele aplicate pentru cazuri de neglijenţă şi rele tratamente ale persoanelor din centrele de asistenţă socială.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marii câștigători ai anului electoral 2024. Cine a înscris într-un an încheiat fără un nou președinte 

Controverse privind facturile publicate de Ciolacu. BoardingPass: E puţin probabil să fi fost emise în 2022, când au avut loc zborurile

Marcel Ciolacu a publicat pe TikTok poze ilizibile despre care spune că arată facturile zborurilor Nordis

Ciolacu, răspuns ironic când a fost întrebat de facturile pentru zborurile Nordis: „L-am rugat pe moș Crăciun să mi le aducă”

Partenerii noștri