Live

ANAF dezminte un fake news privind taxa de 10% pe banii din conturile bancare ale românilor

Data actualizării: Data publicării:
ANAF. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a dezmințit duminică informațiile care au circulat recent în spațiul public, potrivit cărora „începând cu 2025, ANAF va percepe 10% din banii aflați în conturile bancare ale contribuabililor”. Într-un comunicat oficial, postat în pagina de Facebook, ANAF a subliniat că nu există nicio intenție sau reglementare privind impozitarea sumelor aflate în conturile bancare ale cetățenilor.

În realitate, contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) este aplicabilă doar veniturilor din investiții, cum ar fi dobânzile obținute din economii bancare, dividendele, câștigurile din tranzacții pe piața de capital și altele, dar numai în cazul în care aceste venituri, împreună cu altele (de exemplu, venituri din drepturi de proprietate intelectuală sau agricultură), depășesc un anumit prag stabilit de lege.

„Conform legislației în vigoare, contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) se datorează pentru veniturile din investiții, cum ar fi dobânzile obținute din economiile bancare, dividendele, câștigurile de pe piața de capital, etc., dacă prin cumulare cu alte categorii de venituri (e.g. venituri din drepturi de proprietate intelectuală, agricultură, alte surse) se depăşeşte pragul anual de 6, 12 sau 24 salarii minime brute pe ţară.

Contribuția de 10% se datorează la o bazâ anuală de 6, 12 sau 24 salarii minime brute pe țară, în funcţie de nivelul cumulat al veniturilor, respectiv de încadrarea venitului cumulat în ce trei intervale. De exemplu, dacă veniturile din dobânzi reprezintă singura sursă de venituri a contribuabilului în anul 2024, iar aceasta se ridică la 25.000 lei anual, CASS datorată este de 1.980 lei (3.300 lei x 6 x 10% = 19.800 lei x 10%) sau dacă veniturile din dobânzi se ridică la nivelul de 45.000 lei anual, CASS datorată este de 3.960 lei (3.300 lei x 12 x 10% = 39.600 lei x 10%).

Atenție! Este important de subliniat că nu se percep contribuții pentru sumele existente în conturile bancare, ci doar pentru dobânzile generate de aceste sume, dacă veniturile totale din investiții depășesc plafonul legal.

Regimul actual de plată a CASS pentru veniturile din investiții (inclusiv dobânzi) este instituit din anul 2018.

ANAF încurajează contribuabilii să se informeze exclusiv din surse oficiale, pentru a evita confuziile sau interpretările greșite. Pentru informații fiscale cu caracter general contribuabilii pot apela call center la numărul 031.40.39.160”, se arată în comunicat.

Editor : Marina Constantinoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

VIDEO Răzbunare! Ce a făcut Ianis Hagi, imediat după ce a transformat o lovitură de la 11 metri în finala cu Celtic

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

BBC depune plângere la Apple în legătură cu ştiri false generate de AI şi care îi sunt atribuite

Autorităţile de la Veneţia anunţă că vor dubla taxa de intrare pentru turişti în 2025

Bulgaria amenință că va lăsa Serbia și Ungaria fără gazele rusești. Care este motivul

Misterul avionului aterizat la Budapesta. Ministrul de Externe ungar cere jurnaliștilor și politicienilor să nu răspândească fake news

Partenerii noștri