Live

A fost finalizată cercetarea în secția ATI de la Piatra Neamț. Cinci victime încă nu au fost identificate și se vor face teste ADN

Data actualizării: Data publicării:
Incendiu în secția ATI a Spitalului Județean Piatra Neamț Foto: Exploziv TV

Într-un comunicat de presă, Parchetul General anunță încheierea cercetării la fața locului și face precizări privind stadiul anchetei și toate măsurile luate până în acest moment, după incendiul produs sâmbătă în secția ATI pentru pacienții cu Covid de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, incendiu în care au murit 10 pacienți, iar alte șapte persoane au fost rănite grav.

Potrivit acestui comunicat, cinci dintre victime încă nu au fost identificate, iar în acest sens vor fi făcute expertize ADN.

Redăm integral comunicatul:

„În cauza privind incendiul declanșat în ziua de 14 noiembrie 2020 la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, în care s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. 1 și 3 din Codul penal și vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. 1 și 4 din Codul penal, au fost efectuate în continuare activități de urmărire penală și anume:

1.În vederea completării probatoriului, pentru asigurarea aflării adevărului cu privire la toate împrejurările cauzei, procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul PÎCCJ au solicitat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Piatra Neamț efectuarea unei percheziții la sediul și anexele Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.

În temeiul mandatului emis de judecătorul de drepturi și libertăți, în seara zilei de 15 noiembrie 2020, sub coordonarea procurorilor, a fost efectuată percheziția fiind ridicate înscrisuri necesare stabilirii împrejurărilor producerii incendiului.

2.A fost finalizată cercetarea la fața locului cu sprijinul experților în construcții și a celor din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Institutului Național de Expertize Criminalistice, Institutului Național de Criminalistică din cadrul Poliției Române, Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă Petroșani, Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Investigații Criminale și ai Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

3.  S-au dispus expertize ADN pentru stabilirea identității a cinci dintre persoanele decedate.

4. Au fost efectuate autopsiile medico-legale ale victimelor.

5. Au fost efectuate audieri de martori.

Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare. Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fost ministru al Justiției, Stelian Ion cere demiterea procurorului general: De doi ani nu a anchetat acţiuni legionare şi antisemite

Primele măsuri în cazul femeii decedate după ce a fost externată de la UPU Slatina. Medicul de gardă, sancționat cu 10.000 de lei

Reacția MAE după ce Rusia a deschis dosare penale împotriva unor jurnaliști, inclusiv unul român. Ce a spus președintele Senatului

Cea mai veche mostră de brânză din lume a fost găsită pe capul și gâtul unor mumii din China

Partenerii noștri