Live

7 turişti blocaţi pe un traseu dificil din Bucegi, într-o zonă cu risc mare de avalanșe. Operațiune declanșată de salvamontiști

Data actualizării: Data publicării:
Operațiune de salvare desfășurată de Salvamont Prahova FOTO: Facebook/ Salvamont Prahova

Salvamontiştii din Prahova intervin, sâmbătă, pentru recuperarea a 7 turiști blocați în Masivul Bucegi. Intervenţia este dificilă din cauza riscului mare de avalanşe.

Update: Turiştii au fost recuperaţi de salvamontişti şi coborâţi în staţiunea Buşteni, informează Agerpres. Cei şapte turişti francezi au urcat pe munte echipaţi necorespunzător (îmbrăcăminte de stradă şi adidaşi), au spus salvatorii montani. Ei intenţionau să ajungă la Babele şi nu ştiau faptul că pe munte zăpada este foarte mare.

Conform Salvamont Prahova, cele 7 persoane rămăseseră blocate pe Valea Jepii Mici.

Zona este foarte grea, cu zăpadă multă și risc de alunecare”, spun salvamontiștii.

Turiștii se află în dreptul cascadei Caraiman, iar salvamontiștii afirmă că zona este expusă riscului maxim.

Salvamontiştii precizează că cei 7 turiști sunt francezi. Ei intenționau să ajungă la Babele și nu știau că pe munte zăpada este foarte mare.

„Pentru că erau îmbrăcați de stradă și încălțați cu adidași, la jumătatea traseului au rămas blocați și nu au mai putut nici să înainteze si nici să coboare. Au cerut ajutor și acum echipe de salvamontiști din Bușteni și Prahova se deplasează spre ei”, precizează salvamontiştii.

În Masivul Bucegi, meteorologii anunţă risc mare de producere a avalanşelor, de gradul 4 din 5.

Conform meteorologilor, la altitudini mai mari de 1.800 metri, stratul de zăpadă este umezit puternic în partea sa superioară, inclusiv în apropierea crestelor și are dimensiuni importante. În partea superioară se întâlnește un strat puțin stabilizat și umed, intercalat cu câteva cruste de gheață și depus peste straturile vechi ce au o rezistență scăzută spre sol, unde se întâlnesc cristale tip cupă, mai ales pe versanții nordici. Vremea caldă și ploile vor favoriza în continuare umezirea și topirea stratului. Pe pantele mai înclinate, stratul instabil și umed de zăpadă din partea superioară a stratului de zăpadă poate aluneca sponta peste cel vechi, ducând la declanșarea de avalanșe de dimensiuni medii și chiar mari dacă sunt angrenate straturile subiacente, riscul fiind amplificat la supraîncărcări oricât de mici.

Sub 1.800 de metri, temperaturile crescute şi ploile vor conduce la topirea accelerată a stratului. Spontan se pot declanșa avalanșe de mici dimensiuni și izolat medii unde sunt prezente acumulări mai vechi de zăpadă, în zona 1600-1800 m, riscul fiind crescut la orice supraîncărcări. Avalanșe declanșate la peste 1800 m pot coborî și la altitudini joase, pe anumite văi.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Risc mare de producere a avalanșelor în Făgăraș și Bucegi. Sfaturile salvamontiștilor

Cei 3 ucraineni rătăciți în Munţii Maramureşului au fost găsiți de Salvamont. Ei vor fi duși la spital

Operaţiune de extragere a trei cetăţeni ucraineni în Munţii Maramureşului. Au intervenit salvamontiștii și polițiștii de frontieră

Un bărbat care a urcat cu bicicleta în Bucegi, la 1.800 m, a fost recuperat de salvamontişti. „Când crezi că le-ai văzut pe toate...”

Partenerii noștri