6.500 de locuințe ard anual în România, iar copiii sunt principalele victime. La ce să fim atenți ca să evităm o posibilă tragedie
Aproximativ 6.500 de incendii la locuințe au loc, anual, în România. Numai în ultimii 10 ani, din cei 2.000 de oameni care și-au pierdut viața în flăcări, peste 100 au fost copii. Coșurile de fum defecte sau necurățate, dar și instalațiile electrice cu probleme sau improvizate reprezintă, în continuare, principala cauză a incendiilor, transmit reprezentanții IGSU.
Din ianuarie 2012 până la finalul anului 2021 au avut loc, în total, 65.033 de incendii. 7.000 dintre ele numai anul trecut, arată datele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. În urma acestora au rezultat 5.905 victime, dintre care 2.025 au decedat.
"Majoritatea incidentelor se petrec, de obicei, în sezonul rece, când, pe fondul temperaturilor scăzute, se constată o creştere a numărului incendiilor produse la gospodării, iar vârstnicii şi copiii sunt principalele victime. Cauzele principale ale incendiilor produse în ultimii zece ani sunt utilizarea coşurilor de fum defecte sau necurăţate (31%), instalaţiile electrice defecte sau cu improvizaţii (23%) şi mijloacele de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate (12%)", transmite IGSU.
Totodată, scăpările de gaze au reprezentat o altă cauză generatoare de situaţii de urgenţă, astfel că în ultimii 10 ani au fost înregistrate 800 de incidente la nivel naţional, în urma cărora 210 persoane au fost rănite, iar 40 au decedat.
Potrivit unui sondaj IRES comandat de IGSU, 1 din 4 români recunoaşte că îşi lasă copiii mai mici de 10 ani nesupravegheaţi în locuinţă. De asemenea, 64% dintre cei chestionaţi consideră că supravegherea permanentă a copiilor este cel mai important lucru pentru asigurarea securităţii micuţilor în casă sau gospodărie.
Cu toate acestea, în perioada ianuarie 2012-decembrie 2021, 106 copii şi-au pierdut viaţa ca urmare a incendiilor produse în locuinţe. În anul 2013 a fost înregistrat un vârf de 20 de decese, după care a urmat o tendinţă de scădere, ajungând la 5 în anul 2021, reiese din datele IGSU.
Deşi numărul victimelor în rândul copiilor este în scădere, aceştia rămân categoria cea mai vulnerabilă, când vine vorba despre incendiile produse la locuinţe sau gospodării. În cele mai multe situaţii, cei mici nu pot aprecia pericolele din jur şi le lipseşte puterea de a se salva din calea focului.
Din totalul celor care şi-au pierdut viaţa, aproximativ 63% provin din mediul rural, iar 37% din mediul urban.
Editor : Izabela Zaharia
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News