Urmașii celui care făcea Unirea acum 100 de ani au emigrat. Cum arată România familiei lui Onisifor Ghibu

Cinci generaţii din aceeaşi familie au simţit pe propria piele toate greutăţile prin care a trecut această ţară. Dictatură regală, dictatură comunistă, haos postcomunist. Despre România familiei Ghibu vă povestim într-un reportaj al emisiunii „Din interior”: de la străbunicul care a contribuit la Unirea Basarabiei cu România până la strănepoata care locuieşte în Suedia şi vrea să se întoarcă într-o zi definitiv în ţară.

La 27 martie 1918, Sfatul Ţării a adoptat cu 86 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 36 de abţineri, Unirea Basarabiei cu România.  Anunţul Unirii a fost publicat de "România Nouă", ziarul scos la Chişinău de Onisifor Ghibu, un ardelean cu studii în istorie şi filozofie la Strasbourg şi Jena, condamnat la moarte în contumacie de autorităţile habsburgice pentru activităţi pro-româneşti şi refugiat în România. După clarificarea situaţiei în Basarabia, Onisifor Ghibu a participat, în toamna-iarna lui 1918, la toate deciziile legate de Unirii Transilvaniei cu România. Ulterior, a cunoscut temnițele regimului comunist. A fost arestat și persecutat pentru activitatea lui naționalistă, antirevizionistă și antisovietică.

Emil Ghibu are 103 ani. Este nepotul de frate al lui Onisifor Ghibu. A luptat pe front, în Al Doilea Război Mondial, unde și-a pierdut parțial auzul. A devenit persona non-grata în comunism și a rămas șomer, fiindcă a refuzat să facă favoruri șefilor de partid.

Laura Ghibu Ventimiglia este nepoata lui Emil Ghibu . Locuiește în Suedia.

- Am venit să-l văd pe bunicul, povestește ea. Încerc să vin cât pot de des, fiindcă bunicul practic nu are altă relaţie cu lumea exterioară, decât în conversaţiile cu mine. Nu aude bine şi eu am un mod de a vorbi, în aşa fel încât să înţeleagă. Şi-l interesează tot ce se-ntâmplă..
- Câţi ani are?
- O să facă 103 ani, acuma, în februarie.
- O, mulţi înainte!

***

- Ultima dată când ai fost în ţară, ai venit pentru protestul diasporei? Cum a fost pentru tine luna asta după ce ai plecat de la protest?
- Am lucrat foarte mult luna asta. Am făcut lobby partidelor politice din Danemarca şi Suedia, împreună cu tatăl meu, cerându-le să ia atitudine şi să tragă un semnal de alarmă în Parlamentul European pentru ce s-a întâmplat în 10 (n.r august), la Bucureşti. Acest protest a fost ca o coagulare a forţelor diasporei. Este extraordinar.

- Tu ai venit atunci pentru un protest paşnic, cum ziceai înainte, şi ai plecat şi tu, şi tatăl tău gazaţi, tatăl tău a ajuns la urgenţe. Cu ce sentiment aţi plecat atunci din ţară?

-  Eu nu vedeam ora să mă întorc, fiindcă aveam sentimentul că munca mea nu s-a terminat.

Ștefan Ghibu este fiul lui Emil Ghibu. Are 72 de ani și este pensionar. De 30 de ani locuiește în Suedia. A fost forțat să plece din țară în 1988, pentru că ar fi fost „instigator”.

Laura Ghibu Ventimiglia - strănepoata lui Onisifor Ghibu: „Bunicul este prietenul meu cel mai bun şi este membrul de familie de care mă simt cea mai legată”.

-Servus, bunicu'! ... Drăguţu', m-a aşteptat în geam.
-Laura, tu eşti?
-Şi asta mică? Asta mică?
- Şi eu vreau, şi eu vreau, spune Astrid Ghibu Ventimiglia, fetița de 9 ani a Laurei, sărutându-și străbunicul.

-Tu chiar numai două zile stai acum? îşi întreabă Emil Ghibu nepoata.
- Da, din păcate.
- Eu îs obişnuit să stau singur.
- Fir-ar comunismul al dracului să fie.

Familia Ghibu, cinci generaţii, o singura ţară

Laura Ghibu Vetimiglia - nepoata lui Onisifor Ghibu, ne explică: „Tatăl meu a fost din păcate obligat să plece din ţară în timpul dictaturii comuniste, din cauză că disident fiind, ar fi avut mari probleme. A fost înştiinţat de anumiţi prieteni că urma să fie arestat şi toţi acei prieteni i-au făcut rost de un paşaport şi în felul ăsta a reuşit să fugă din ţară în anul 1988”.  Și-și continuă apoi poveste propriei vieți: „Sora şi mama mea au plecat după aceea şi eu am rămas în Sibiu, să-mi termin liceul. Deci, am plecat după mineriade, în 1990.  A fost foarte, foarte greu, a fost probabil cea mai mare traumă a vieţii mele, fiindcă după momentul din decembrie 89, în mine se născuse sentimentul că am o altă menire decât să plec. Eu deja intrasem în optica de a face ceva pentru ţară, deja începusem să simt repsonsabilitatea, fiind crescută într-o familie în care conştiinţa naţională era enormă. Faptul de a-ţi servi ţara era practic pâinea de zi cu zi. Din păcate, familia mea mai apropiată, străbunicul, fratele străbunicului, Onisifor, bunicul, tatăl meu şi eu am trăit într-o societate oprimantă. Ori dictatura carlistă, ori dictatura antonesciană, apoi dictatura comunistă. Evident că statul român ca stat şi ca orânduire politică nu ne-a susţinut în niciun fel. Dar statul român nu este România. România este poporul român”. 

Primele amintiri ale lui Emil Ghibu sunt de la Marea Unire

Emil Ghibu, nepotul lui Onisifior Ghibu, vorbește cu nepoata lui, Laura, care îl întreabă:
- Îţi dai seama că tu eşti mai bătrân ca Unirea?
- Eu ştiu când a fost Unirea.
- Când? Cum de ştii?
- S-au dus oamenii de la Cenade. S-au dus la Alba-Iulia. Mi-aduc aminte.
- Wow. Ce-ţi aduci aminte?
- Că a fost sărbătoare. Şi în sat a fost sărbătoare. S-a dat de băut în sat.
- Şi unchiul a fost acolo?
- Păi sigur că da, cum să nu fie?
- Da' el avea un rol important, nu?
- Ce?
- Unchiul Onisifor.

Numele Ghibu, o responsabilite pentru urmaşi

Și Irene Ghibu este strănepoata lui Onisifor Ghibu. „De mici ni s-a spus cine a fost Onisifor şi cine a fost întreaga familie şi că cumva avem datoria morală de a rămâne la acest nivel şi de a nu cumva duce numele de ruşine, să spunem”, mărturisește tânăra.

Alexandru Ghibu - strănepotul lui Onisifor Ghibu: „ A fost un factor esenţial în mişcarea unionistă din Basarabia şi a fost secretarul Sfatului Ţării care în martie 1918 a consfinţit Unirea.  A preluat Universitatea din Cluj şi a trecut-o în autoritatea românească”.

Laura Ghibu Ventimiglia: „A fost condamnat la moarte de multe ori, a fost chiar şi agresat fizic, pentru ideile sale, dar niciodată nu s-a dat la o parte”.

Alexandru Ghibu: „În anul 1956 sau 1958, când a venit Hrușciov în ţară, a scris un memoriu, în care cerea un referendum pentru reunirea Basarabiei cu ţara. După-masă, la 6:00, deja era la Securitate, în cercetare, om de peste 78-80 de ani şi a şi făcut vreo 7 ani de puşcărie zdravănă la Făgăraş. Oamenii sunt datori să facă ceva pentru ţara lor”.

Îi pasă de România, deşi statul i-a luat cetăţenia

Laura Ghibu Ventimiglia: „Eu nu ştiu dacă este datorită educaţiei pe care am primit-o sau dacă este ceva care este în sângele meu, dar am aceeaşi trăire şi acelaşi sentiment. Eu nu mă las dacă sunt sigură că acţionez pentru o cauză justă. Din păcate, atunci când a trebuit să părăsesc România, a trebuit să renunţ şi la cetăţenia română, deci în prezent, am numai cetăţenie suedeză”.
- Dacă ai fi avut cetăţenie română acum, ai fi intrat în politică?
- Fără doar şi poate. Eu sunt susţinător al mişcărilor politice noi.

Laura Ghibu Ventimiglia visează să se întoarcă definitiv. „Bunicul îmi spune de multe ori că visează că mă întorc şi îmi spune de multe ori să îmi găsesc ceva ca să pot să stau mai aproape de el. În momentul ăsta mi-e greu din cauza familiei, din cauza faptului că nu este corect să îmi mut copila dintr-o ţară în alta, la vârsta asta în care deja are prieteni, are viaţa ei acolo, dar mă voi întoarce cu siguranţă când ea va lua drumul unei alte şcoli sau va fi pe picioarele ei”.

România vs. Suedia

Fata Laurei este Astrid și are 9 ani. Înțelege românește, vorbește, dar încă mai învață. Poate să poarte fără probleme o discuție cu reporterul:

- Când te întreabă cineva de unde eşti, tu ce răspunzi?
- Din Suedia.
- Din Suedia?
- Şi în Italia, şi din România.

În Suedia merge mai bine politica
- Ce fac politicienii din Suedia pentru oameni?
- Fac să fie service bun, totul e frumos, totul e renovat şi e uşor să stai în Suedia. Nu sunt proteste acolo în Suedia şi nu trebuie să munceşti să ai un alt Guvern şi aici e dificil să munceşti pentru un alt Guvern, să protestezi pentru un alt Guvern.

Istoria, predată din generație în generație

Laura Ghibu Ventimiglia: „Eu sunt absolut sigură că poporul ăsta are nişte calităţi incredibile, calităţi de adaptare, e ingenuu, curiozitate, creativitate, am dat dovadă de aceasta. Dacă ne gândim numai în perioada României Mari sau în perioada interbelică la viaţa culturală pe care a avut-o poporul român, am creat cât alte popare nu au creat în sute de ani, deci noi putem”.

Laura vorbește cu fiica ei, Astrid:

- Astrid, o mai ţii minte pe Iulia, fata aceea frumoasă care învaţă la Oxford? Şi pe bunica ei, Anca? Uită-te, ele ne-au trimis o scrisoare, pe care i-am promis că o să o deschid aici, fiindcă Anca este nepoata directă a lui Onisifor Ghibu.

-Direct?

-Da, deci Onisifor Ghibu a fost bunicul său, cum bunicul e bunicul meu, Onisfor Ghibu a fost bunicul ei.

„Dragă Laura,
Am încercat să readuc în memorie, câteva gânduri şi amintiri despre marele om care a fost Onisifor Ghibu, pe care doar eu le mai am. Îmi povestea despre idealurile lui de libertate pentru români, pe care i-a iubit mai presus de orice.
În iarna lui 1947, era adunată întregaa familie, părinţii mei, unchii, fraţii mamei, Octavian, Forel şi Mihai, pentru a asărbători Crăciunul împreună la Sibiu. Pe mine m-a dus tata şi m-a pus să învăţ poezia Peneş Curcanul. Aveam 9 ani. Ca tine” - începe mama să citească scrisoarea. Se oprește și-i spune fiicei: 
- Când ajungem acasă, să o citim, bine?
- Bine.  Dar unde acasă? În Suedia sau aici?
- În Suedia.

Familia Ghibu, trecut, prezent şi viitor

Laura și bunicul ei, Emil Ghibu, sunt la cimitir.

- Câţi ani am? 103, aşa-i? spune Emil Ghibu.
- Aprope 103 ai, da.
- E mult...
- Dar nu destul. Mai spune ceva.
- Lăsaţi-mă aici.
- Da.
- Lăsaţi-mă acum aici.
- Eu cred că mai trebuie să aştepţi. Dacă vii aici, eu ce fac?
- Cum?
- Dacă tu vii aici, eu ce fac?
- Păi, tu-ţi vezi de treaba ta, de viaţa ta.
- Păi şi tu eşti în viaţa mea.
-Mai aşteaptă. Încă nu pot să stau fără tine. Nu sunt pregătită.
- Vine vremea.
- Mai aşteaptă, nu sunt pregătită.
- O să te pregăteşti.

Laura Ghibu Ventimiglia: „Ceea ce au făcut înaintaşii noştri ca noi să sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire nu se poate cuantifica în nimic. Este sângele şi sufletul a mii de generaţii, pe care noi ar fi trebuit să-l sărbătorim anul acetsa. Mă doare sufletul să văd ce se întâmplă în ţara mea în acest an care ar fi trebuit să fie o celebrare, o celebrre a naţiunii”.

-Ţi-ar plăcea să locuieşti într-o zi în România?
-Dacă politica e mai bine când sunt mare, atunci poate, spune mica Astrid.

Iar Laura își ia rămas bun de la bunic...

Reporter: Delia Marinescu
Imagine: Andrei Captarenco

Urmăriți reportajele emisiunii „Din interior” în fiecare duminică, de la 14:05, la Digi24.

• Etichete:
• centenar
• onisifor ghibu
• marea unire 1918
• familie onisifor ghibu
• laura ghibu ventimiglia
• emil ghibu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei