Live

Cum se manifestă şi cum se poate trata sindromul de tunel carpian

Data publicării:
Dr. Simona Fătulescu, medic primar medicină fizică și de reabilitare

Vorbim astăzi despre recuperarea în cazul sindromului de tunel carpian. Acesta reprezintă afectarea nervului median prin compresia lui la nivelul încheieturii mâinii. Cum se manifestă şi cum se poate trata, ne spune dr. Simona Fătulescu, medic primar Medicină fizică și de reabilitare.

Sindromul de tunel carpian este o afecțiune ale cărei simptome pot fi ameliorate non-chirurgical, dacă este diagnosticată din timp. Însă, în cazurile severe, când metodele de tratament conservator nu mai sunt eficiente, singura soluție o reprezintă intervenția chirurgicală, realizată de un chirurg specializat în ortopedie și traumatologie. Operația se poate realiza clasic, printr-o incizie amplă, care secționează ligamentul ce apasă nervul median și provoacă simptomele, dar în prezent, datorită avansului tehnologiilor medicale, sindromul de tunel carpian poate fi tratat și minim invaziv, prin artroscopie, cu incizii de mici dimensiuni.

Indiferent de metoda chirurgicală folosită pentru tratarea sindromului de tunel carpian, recăpătarea completă a funcției mâinii va fi de durată. De aceea, pacientul trebuie să urmeze un program de recuperare medicală, care va cuprinde proceduri de stimulare a refacerii ligamentului, proces ce poate dura câteva luni. Până la recuperarea integrală, mâna trebuie să fie protejată, prin evitarea solicitărilor care pot să afecteze vindecarea.

Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce au descoperit medicii în abdomenul unui bărbat

Ce a aflat un bărbat după câteva investigații de rutină

A reușit să depășească de două ori o afecțiune gravă

Cum a aflat un bărbat că are o boală gravă? Nu se aștepta la așa ceva

Partenerii noștri