450 de pasageri au ajuns la Timișoara în loc de Belgrad
Trei aeronave cu destinaţia Belgrad au fost redirecţionate, în această dimineaţă spre aeroportul din Timişoara. Totul, după ce un avion a rămas blocat pe pista aerogării din Serbia din cauza unor probleme tehnice, anunţă autorităţile din ţara vecină. 450 de pasageri ai curselor ce veneau de la Tirana, Abu Dhabi şi Atena au aşteptat ore în şir ca să fie preluaţi de autocare sau alte curse ale operatorilor lor de zbor.
Atac în fața ambasadei Israelului din Belgrad
Sute de oameni și-au luat rămas bun de la victimele atacurilor în masă din Serbia
Corespondență din Belgrad, locul masacrului făcut de elevul de 14 ani
Masacru la o școală din Belgrad
Fum dens și miros insuportabil în Belgrad după ce groapa de gunoi a luat foc
Campania electorală nu a ajuns în cătunele din munți: „N-am știut”
A început sezonul petardelor, iar internetul este plin de oferte ilegale
Înotători lăsați fără bazin, după ce căldură și apa caldă au fost sistate din cauza unor datorii de sute de mii de lei
Câți bani reușesc să economisească, în medie, românii de la o lună la alta și ce fac cu ei
Două curse operate de Air Serbia şi una a companiei aeriene Emirates au fost redirecţionate pe aeroportul din Timişoara în jurul ore 6:30. Decizia a fost luată de conducerea aeroportului din Belgrad, după ce o aeronavă cu defecţiuni tehnice a plocat pista de aterizare. Obosiți și sătui așteptare, pasagerii acuză echipajele de zbor ale celor două companii că nu le-au dat suficiente informaţii despre ce se întâmplă.
Pasagerilor li s-a promis că de îndată ce aeroportul Nikola Tesla va fi din nou funcţional, vor fi îmbarcaţi în aeronave cu destinaţia Belgrad. Alţii, au fost nevoiţi să aştepte cu orele autocarele trimise de operatori. „Așteptăm autocarul care să ne ducă înapoi la Belgrad. Ar putea să dureze câteva ore, dar asta vom face.”, spune un pasager.
Alți pasageri, mai puțin răbdători, au decis să plece pe cont propriu spre destinație. Aeroportul Nikola Tesla din Belgrad a fost redeschis în jurul ore 12, ora locală. Conform reprezentanţilor aeroportului Traian Vuia din Timişoara, operaţiunea din această dimineaţă este una normală, în condiţiile în care aerogara din Timișoara este rezervă pentru cea din Belgrad.
redactor: Carolina Voin/ operator: Dan Şoşdean
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News