Live

Protest pe DN76 Oradea-Deva, drumul aflat de peste 10 ani în șantier

Data actualizării: Data publicării:

Interminabilul șantier de pe DN76 Oradea-Deva scoate, din nou, oamenii în stradă. Sătui de promisiuni și de faptul că de aproape un an și jumătate nu se mai lucrează pe porțiunile neterminate din drum, locuitorii din orașele bihorene Ștei și Beiuș și din comunele învecinate vor protesta, astăzi, la ora 16:30, în fața Casei de Cultură din Ștei.

Printr-o postare pe pagina de Facebook dedicată Drumului Național 76, protestatarii au anunțat că își vor arăta nemulțumirea față de felul ”în care autoritățile trenează lucrările pentru modernizarea DN 76, aflat într-o stare deplorabilă, fapt care practic frânează dezvoltarea întregii zone Beiuș-Ștei”.

Localnicii reclamă că în Lunca, pe porțiunea unde au avut loc des alunecări de teren, nu s-a luat nicio măsură pentru a stabiliza dealul care reprezintă un pericol pentru șoferi.

Acesta nu este primul protest organizat de către localnici. În 2013, șoferii au plantat panseluțe în gropile de pe DN76, iar un an mai târziu și-au strigat din nou nemulțumirile. Fără niciun rezultat, însă, astfel că în 2016 sute de protestatari au fost prezenți din nou pe ”șantierul fără sfârșit” al DN76.

De altfel, lucrările la refacerea Drumului Național 76 Oradea-Deva durează de mai bine de 10 ani. Șantierul a început în 2007 și ar fi trebuit finalizat trei ani mai târziu.

Prezent la Oradea, la finalul anului trecut, șeful CNAIR, Narcis Neaga, a promis că anul acesta reabilitarea va fi reluată, după ce în decembrie 2017 a fost reziliat contractul de execuție pe un tronson de 33,3 kilometri, Ștei-Vârfurile.

Redactor: Bianca Firezar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Protest uriaș la Istanbul: Milioane de oameni au ieșit în stradă pentru Palestina, condamnând atacurile israeliene din Gaza

Cum explică Jandarmeria Capitalei folosirea unui spray lacrimogen împotriva polițiștilor la protestul din Piața Victoriei

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererile de recuzare în procesul lui Georgescu. Pronunțarea în dosar, așteptată marți

Ministrul Dezvoltării: Am preluat ministerul cu datorii, dar le vom plăti. Nu se mai acceptă noi cereri de plată pe „Saligny” şi PNDL

Partenerii noștri