Live

Editorial Sindromul Stockholm

Radu Popescu Data publicării:
Foto: Guliver/Gettyimages

Sindromul Stockholm. Potrivit wikipedia: ”Numele acestui sindrom provine dintr-un caz real de jaf la o bancă din Stockholm, când doi bărbați înarmați până în dinți au încercat să jefuiască o bancă luând ostatici 4 funcționari ai băncii.

Negocierile între autorități și jefuitori au durat 6 zile (23 - 28 august 1973), timp în care, ostaticii s-au aflat permanent sub amenințarea armelor, ba, mai mult, agresorii le-au legat la un moment dat centuri cu explozibil amenințându-i că vor fi aruncați în aer dacă negocierile eșuează.

Politia suedeză a reușit totuși să înduplece agresorii să înlăture centurile dar, când echipele de intervenție au pătruns în bancă într-un moment de neatenție al criminalilor, victimele, care între timp se atașaseră emoțional de răpitori, au început să-și apere agresorii și au încercat să-i ajute.

Mai mult, victimele s-au opus încercării autorităților de a le elibera, apoi au refuzat să depună mărturie împotriva criminalilor și au angajat, pe banii lor, avocați pentru a-i apăra pe tâlhari.”

România a trecut prin episoade de sindrom Stockholm înainte ca acesta să fi fost definit de psihologi/psihiatri.

În perioada comunismului românii au fost prizonierii unui grup de tâlhari, care au controlat o țară cu ajutorul forței.

Natura umană reacționează la forță, evoluția umanității s-a bazat pe forța celui mai puternic față de cel mai slab, până când forța intelectuală a devenit mai importantă decât forța brută, iar inteligența a dominat puterea fizică.

În perioada comunismului oamenilor le-au fost confiscate casele, pământurile, averile, viețile…

Oamenilor le era teamă să vorbească liber, acceptau umilințele la care erau supuși, cântau ode celui mai iubit fiu, dar imediat după Revoluție, când oamenii s-au simțit liberi, au constatat că preferau jugul și constrângerile în locul libertății care nu le-a adus mai nimic bun din cauza impostorilor, torționarilor din perioada comunismului, care au devenit reprezentanții ”legitimi” ai poporului, artizanii democrației începând cu anul 1990.

Din nefericire comunismul ne-a limitat accesul la cultură, la civilizație, totul fiind redus la supraviețuire, astfel încât cei mai mulți dintre noi nu au văzut că lupul era de fapt îmbrăcat în blană de oaie.

Ignoranța ne-a făcut să fim extrem de vulnerabil în fața manipulărilor grosolane ale celor care au fost privilegiații sistemului comunist.

Ne-am lăsat hipnotizați de tâlharii care au preluat puterea în anii 1990 și ne-au ținut ostatici o bună bucată de timp. I-am iubit, i-am votat, ne-am luptat pentru ei, iar aceștia și-au frecat mâinile de bucurie că au reușit atât de ușor să prostească o țară întreagă suferindă de sindromul Stockholm.

Se spune despre escroci că sunt convingători, escrocii veritabili reușind să ”vrăjească/hipnotizeze” victimele, care inocente fiind sunt foarte ușor de înșelat.

Nici după mai bine de 30 de ani de la anul de grație 1989 nu știm dacă am avut o veritabilă Revoluție sau numai o lovitură de stat prin care s-a vizat doar schimbarea unor persoane cu alte persoane și nu a regimului politic, astfel încât orice demers care ar fi deviat de la intenția inițială și care ar fi putut devoala adevărul cu privire la rolul și calitatea fiecărui actor implicat în evenimentele din 1989, a fost sancționat prin diferite mijloace și metode specifice (mineriade, ”sinucideri”, racolări, șantaj, intimidări, discreditări etc., etc.)

Istoria este istorie, dar constatăm și acum că reflexele multora sunt tributare educației de tip comunist.

Virusul Covid – 19, care a declanșat pandemia la nivel mondial și care ne-a ținut prizonieri timp de mai bine de un an, ne-a arătat cât de fragilă este viața unui om și a societății umane în general.

Toți oamenii raționali au crezut că apariția unui antidot va crea în rândul oamenilor speranță, dorința de a scăpa de restricții, însă constatăm că circa 50% din populație nu are încredere în vaccin, riscând infectarea și chiar o formă gravă a bolii, care le-ar putea fi fatală.

Oare nu este mai simplu să te vaccinezi și să îți vezi de viață?

Pare atât de simplu, dar aceeași manipulare specifică anilor 1990 se manifestă într-o manieră infinit mai perversă în această perioadă a libertății absolute.

Dezinformarea, manipularea sunt parcă mai prezente ca niciodată în aceste vremuri, iar forțele care ne-au controlat mai bine de 40 de ani și care ne cunosc profilul psihologic mai bine decât de cunoaștem noi înșine se manifestă plenar, urmărind să ne controleze viețile prin minciună și propagandă împotriva vaccinului, care reprezintă în mod real și științific singura soluție viabilă pentru eliberare.

Deși suntem ținuți captivi de acest virus, care se comportă ca un tiran invizibil, mulți oameni s-au îndrăgostit de el și îl protejează, refuzând să lupte pentru a-și recăpăta libertatea…

Oare nu sunt mulți dintre noi cei care protejează virusul acum, oferindu-i șanse de supraviețuire așa cum am oferit șanse de supraviețuire metodelor specifice regimului comunist chiar și după momentul când ne-am bucurat că am scăpat de comunism, deși nu am scăpat în mod real niciodată de comuniști, de securiști și de metodele acestora?

Să sperăm că nu vom avea aceleași regrete pe care le-am avut după experiențele anilor 90.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mituirea electoratului. Ciolacu, generos pe banii noștri

Navalnîi, un Om prea mare pentru 145 de milioane de ruși prea mici

Scene dintr-un western comic. Câteva replici din ședința PSD – PNL.

Președintele român pe care-l vor americanii

Partenerii noștri