Live

CTP, despre demiterea ministrului Sănătății: „Toate greșelile lui Vlad Voiculescu sunt greșeli de politican prost” VIDEO

Data actualizării: Data publicării:
Cristian Tudor Popescu. Foto: captura TV

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu consideră normală demiterea lui Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătății, din cauza deciziilor luate fără înștiințarea premierului Florin Cîțu. Gazetarul spune că Voiculescu nu a greșit ca activist umanist bun, ci ca politican prost.

Cristian Tudor Popescu vede o diferență mare între Vlad Voiculescu în calitate de activist social și Vlad Voiculescu în calitate de politician.

„Pentru mine, evoluția lui Vlad Voiculescu în calitate de ministru al Sănătății a fost una dintre cele mai neplăcute surprize de când observ viața politică, guvernamentală din România de 30 de ani încoace. Din primul moment, domnul Voiculescu a avut un comportament nu de activist umanist, așa cum a fost înainte de a fi ministru - a fost un om care s-a ocupat îndeaproape de cei aflați în suferință, de copiii bolnavi și a făcut niște lucruri bune în direcția asta. Nu s-a comportat și nu a greșit ca un activist al societății civile. Pentru că, dacă s-ar fi întâmplat asta, aș fi înțeles: da, a venit cu niște lucruri, cu idealisme, cu utopii umanitare și s-a ciocnit de sistem, de politică, de diversele operațiuni de culise, de putreziciunea sistemului și atunci a greșit. Nu. Spre surprinderea mea, toate greșelile lui Vlad Voiculescu - și nu au fost deloc puține - sunt greșeli de politician prost. Nu știu cum a fost posibil ca peste noapte să se transforme domnul Vlad Voiculescu dintr-un activist umanist bun într-un politican prost. Au fost încercări de a lua prim-planul ca imagine, prin hărțuieli, mici încăierări de imagine cu partenerii de coaliție”.

CTP a detaliat ce însemană politican prost: „Prost înseamnă o persoană incapabilă să aprecieze exact consecințele acțiunilor sale. (...) Dl. Voiculescu nu a gândit consecințele propriilor sale acțiuni. Nu l-am văzut niciun moment ducându-se spre lucruri fundamentale, spre funcționarea sistemului medical”.

CTP: Cîțu nu putea accepta așa ceva

El consideră că revocarea lui Vlad Voiculescu nu ar trebui să atragă ieșirea USR-PLUS de la guvernare.  

„Ar fi un gest de iresponsabilitate acum, prin solidarizare cu Vlad Voiculescu, să părăsească acum guvernarea USR-ul.”

Mai mult, gazetarul spune că Florin Cîțu nu avea cum să accepte gesturile lui Vlad Voiculescu și ale secretarului de stat Andreea Moldovan, cu referire la publicarea în Monitorul Oficial a ordinului de modificare a condițiilor de carantinare, fără anunțarea guvernului și a premierului.

„Acest document a fost aruncat, a ajuns în Monitorul Oficial fără să existe o comunicare și fără să știe de el premierul. Așa ceva nu poate fi acceptat. Adică domnul Florin Cîțu, dacă ar accepta așa ceva, ar trebui să plece el din funcție, însemnă că nu e premier, din moment ce astfel de documente pot să ajungă în Monitorul Oficial (...) fără ca dânsul să știe - nu se poate accepta așa ceva. Și nu știu cum pot justifica domnii Barna și cei de la USR un asemenea gest”, a afirmat CTP. 

Ministrul sănătății Vlad Voiculescu a fost demis de premierul Florin Cîțu, în urma discuțiilor avute cu Dan Barna, liderul USR PLUS, miercuri dimineață. De altfel, acesta va ocupa funcția de ministru interimar al sănătății.

„Astăzi, 14 aprilie, i-am înaintat domnului Președinte Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a domnului Vlad Voiculescu. Interimatul funcției va fi asigurat de către domnul Dan Barna, până la numirea unui nou ministru la conducerea ministerului Sănătății. Totodată, am decis demiterea din funcția de secretar de stat la ministerul Sănătății a doamnei Andreea Moldovan, iar decizia va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de astăzi”, a anunțat premierul Florin Cîțu.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Mi-ai distrus viața! Ești o mincinoasă”. A intrat în casă peste fosta sa soție și a pornit scandalul. Divorț de 60.000.000 €

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Chirurgii de la Institutul Marius Nasta amenință cu greva japoneză. Ce spune ministrul Rafila

Ciucă, despre listele PNL nefinalizate de candidați de parlamentare: „Când e momentul nominalizării, este o efervescenţă mai aparte”

Câte pastile de iodură de potasiu au ajuns la populație începând din iunie 2022. Aproape 28 de milioane de pastile sunt în farmacii

Ciolacu cere mutarea Agenţiei Antidrog la Ministerul Sănătății: Tinerii trebuie ajutați, nu trataţi ca infractori

Partenerii noștri