Ce preferați, formele sau fondul?
Nu cu mult timp în urmă, Primarul ales al Timișoarei recunoștea că a dat șpagă.
Nu am observat să fi făcut mare vâlvă această dezvăluire, fiind considerat, probabil, un gest comun pentru cea mai mare parte a publicului românesc.
Deci un neamț veritabil s-a comportat în România ca un român. Să fie acesta secretul succesului?
Oare unde trebuie plasate zidurile pușcăriei, pe graniță?
Strict formal, din punct de vedere juridic, noul Primar al Timișoarei nu a riscat nimic prin recunoașterea comiterii unei fapte penale, știind foarte bine că a intervenit prescripția, iar fapta mai sus amintită nu poate fi nici cercetată penal și nici nu riscă vreo sancțiune penală.
Surprinde totuși nonșalanța cu care omul, a recunoscut foarte sincer comiterea unei fapte penale. O mare parte a românilor apreciază că doar fondul problemei este important, neavând importanță dacă formele procesuale sunt respectate sau nu, atâta timp cât este prins peștele cel mare.
Chiar dacă Primarul ales este vinovat, pe fond, pentru infracțiunea de dare de mită, totuși fapta nu produce consecințe juridice, ci doar poate atrage simpatia sau antipatia alegătorilor, pentru că aspectele de ordin formal sunt mai importante decât faptele în sine.
Aspectele formale ale procedurii dau sau trebuie să dea o mare predictibilitate soluțiilor și pot preîntâmpina abuzuri, tocmai de aceea justiția din statele cu democrații consolidate respectă cu cea mai mare strictețe procedurile, ceea ce nu prea s-a întâmplat și nici nu prea se întâmplă în România.
Rolul mass mediei este foarte important în conturarea percepției cu privire la vinovăția unor oameni din perspectiva faptelor, care prezentate într-o anumită lumină pot căpăta valențe penale sau prezentate într-o altă lumină pot atrage chiar simpatia publicului.
Odată prezentate faptele în lumina vinovăției, orice discuție legată de pretinsa prezumție de nevinovăție nu este altceva decât apă de ploaie, fiind împământenită expresia că acuzatul își poate dovedi nevinovăția în instanță, deși, strict formal, procedural, nu nevinovăția trebuie dovedită, ci din contră, doar vinovăția trebuie dovedită.
Trecând totuși peste aspectele de ordin formal, cred că trebuie să ne întrebăm în mod onest, câți dintre concetățenii acestei țări au dat șpagă fără ca măcar să conștientizeze că au comis o infracțiune, fără să realizeze că legile, ca o expresie a cerințelor sociale ale majorității populației, condamnă o astfel de faptă.
Câți dintre judecătorii și procurorii din România au curajul să recunoască faptul că au greșit, câți dintre aceștia condamnă mai abitir pretinsele fapte de corupție, cu cât ei se simt mai vinovați pentru propriile fapte prin care încalcă reguli de drept, fie de drept procesual, formal, fie de ordin material, respectiv ceea ce ține de fondul reglementării juridice?
Oare mentalul colectiv, societatea românească chiar conștientizează faptul că, a da unui funcționar orice sumă de bani, orice cadou, orice ”atenție”, inclusiv ”a merge cu nașul”, a da medicului o sumă de bani sau orice bun, a da învățătoarei, dirigintei, directoarei, profesorului, preotului, polițistului orice cadou sau orice sumă de bani, nefiscalizată, pentru a obține un comportament ”mai adecvat” reprezintă o dare de mită?
De multe ori este foarte dificil, dacă nu chiar imposibil să reacționezi în mod corect în fața curentului majoritar de opinie și de acțiune. Percepția generală este aceea că așa se face. În această manieră a procedat Primarul ales al Timișoarei, s-a lăsat purtat de curent și a acționat ”corect” din perspectiva turmei.
Recunoașterea Primarului ales al Timișoarei ne poate pune în situația biblică de a cere celor nevinovați să ”ridice piatra” și să-l ”ucidă” pe cel vinovat.
Poți încerca un sentiment foarte ciudat, de excludere, dacă vei reacționa în mod corect față de spiritul turmei, tu ești cel care greșește. În școală învățăm cum să ne descurcăm, cum să obținem privilegii peste rând și atunci mai are rost să ne punem întrebarea: de ce România se află în stadiul actual de (sub/slab) dezvoltare?
Modelul balcanic ne-a format, iar modelul comunist ne-a deformat și mai abitir, totul se cumpără și se vinde la adăpostul unor privilegiați, oamenii au picat în mrejele unei culturi lipsite de orice scrupule, totul se putea rezolva cu ajutorul PCR (Pile/Partidul, Cunoștințe/Comunist, Relații/Român), iar totul părea mai simplu dacă te conformai regulilor nescrise, cutumei, chiar dacă totul avea un preț, acesta era acceptat fie ca urmare a unor constrângeri, fie ca urmare a convingerii.
Securitatea, ca de altfel toate serviciile secrete și-a dezvoltat rețeaua de colaboratori, turnători, infiltrați etc., folosindu-se tocmai de păcatele oamenilor, care puteau fi mult mai ușor șantajați în condițiile în care călcaseră strâmb. Uneori oamenii cădeau în capcana întinsă de lucrătorii securității, care se comportau, de multe ori ca agenți provocatori, însă scopul scuză mijloacele, nu? Cel mai probabil aceste metehne nu au dispărut nici după căderea comunismului, dacă nu cumva acesta a căzut în picioare după anul 1989.
Un experiment simplu ne-ar putea demonstra percepția românilor cu privire la fenomenul șpăgii, probabil că majoritatea celor întrebați în mod direct dacă au dat șpagă ar răspunde cu nonșalanță că nu au dat, însă dacă ar fi întrebați în mod specific dacă au dat vreo atenție funcționarului de la primărie, medicului, preotului pentru cununie, botez, înmormântare, dacă au mers vreodată cu nașul etc., dacă au dat șpagă polițistului când au trecut pe roșu/galben sau când au depășit viteza legală, ar recunoaște că au oferit atenții mai mici sau mai mari în multe dintre aceste cazuri, dar probabil ar continua să nege că au dat șpagă.
Error communis facit ius, eroarea comună invincibilă sau altfel spus eroarea comună generează reguli juridice aplicabile societății. Dacă așa procedează toată lumea, înseamnă că așa este corect să acționăm și să reacționăm. Oricum școala nu ne învață mai nimic cu privire la regulile aplicabile în societate, însă așteptarea societății este aceea ca toți membrii săi să cunoască reglementările legale ale celor peste 1000, dacă nu chiar vreo 2000 de infracțiuni cuprinse în multitudinea de legi și ordonanțe. Omenirea a evoluat de la 10 porunci simple la mii de porunci unele cunoscute, iar foarte multe total necunoscute.
Poate că este momentul ca școala să includă în programă elemente minimale de drept, astfel încât elevii să conștientizeze că orice tentație de a merge pe scurtătură presupune riscul unei pedepse.
Între o democrație autentică și una simulată (cum este înțeleasă democrația în majoritatea statelor foste sateliți ai URSS), există o diferență majoră.
În democrațiile autentice, individul cu drepturile sale este pus în centrul atenției, iar instituțiile sunt puse în slujba cetățeanului, pe când în democrațiile simulate, instituțiile și autoritățile, inclusiv cele de forță ale statului, sunt puse în slujba conducătorului vremelnic și/sau al partidului aflat la guvernare.
Acesta cred că este principalul motiv pentru care există atât de multe derapaje în statele din Centrul și Estul Europei, instituțiile și autoritățile acestor state s-au pus în slujba liderilor vremelnici, așa cum au făcut-o în toată perioada comunismului, chiar dacă au călcat în picioare legile, drepturile și libertățile individuale, protejând interesele unor clase privilegiate. De multe ori legile sunt făcute și aplicate strâmb, cu scopul de a prinde în capcană cât mai mulți oameni la momentul oportun.
Oare nu am fost conduși după anul 1990 de aceiași oameni, cu aceeași pregătire și cu același dispreț suveran față de drepturi, libertăți și față de omul simplu?
Oare există, în afara campaniilor electorale, vreun interes real al oamenilor politici față de problemele cu care se confruntă muritorii de rând?
De ce am avea nevoie de autostrăzi, de infrastructură atâta timp cât oamenii politici, conducătorii vremelnici ai acestei țări au mașini cu girofar, care nu fac altceva decât să încurce și mai mult circulația și să creeze și mai multă frustrare în rândul oamenilor simpli?
În timpul campaniilor electorale se naște o grijă subită (și cu siguranță falsă) față de problemele țării și față de problemele alegătorilor.
Chiar dacă oamenii au votat în cadrul unui referendum pentru 300 de parlamentari și o singură cameră, rezultatul acestui vot a fost ignorat, ba mai mult, cred că imediat după acest referendum numărul parlamentarilor a crescut simțitor (eram tentat să spun în mod nesimțit-or).
Din nefericire nu avem curajul să recunoaștem aceste evidențe și ne tot amăgim că suntem pe direcția bună. Nu știu dacă reușim sau nu să îi păcălim cu adevărat pe liderii statelor occidentale, însă există numeroase situații când interesele sunt divergente, astfel încât este de preferat un stat controlat, față de un stat incontrolabil.
Poate că ar fi util să avem alegeri parțiale, la fiecare doi ani să fie aleși jumătate din numărul total de parlamentari, astfel încât partidele care nu au livrat ceea ce au promis să fie trimise cât mai repede în opoziție, iar nesimțirea oamenilor politici să nu mai aibă timp să prindă rădăcini.
Alegerile parțiale cred că le-ar oferi alegătorilor posibilitatea de a-și aminti mai ușor ce anume au promis cei pe care i-au votat și ce anume au realizat cât au fost la guvernare. Poate că diferitele biblii ale partidelor chiar ar fi respectate luând în considerare deplină atât fondul, cât și formele aplicabile într-o democrație autentică și nu într-o democrație simulată, cum pare a fi democrația românească.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News