Live

Când îi vedem și pe Simion sau Șoșoacă la secție?

Andrei Lupu Data publicării:
Deputatul Andrei Lupu Foto: Facebook

Legea e aceeași pentru toți și toți suntem egali în fața legii. Învățăm acest principiu de mici și nu cred ca există generație în acest moment care să nu știe acest lucru, indiferent de vârstă sau de experiența politică și socială. Doar că noi avem rețeta noastră secretă unde am făcut amendamente la acest principiu și am decis că șmecherii sunt deasupra legii. Deseori primesc reacții cinice și sarcastice când vorbesc despre lege și respectarea ei, aprobări tacite pentru că ”știm noi mai bine că doar fraierii respectă legea în țara asta”.

Am văzut ce s-a întâmplat în weekendul care a trecut cu activista Angi Șerban și, ca om care și-a construit o carieră în apărarea legii sunt forțat să spun că nu trebuie să ne pronunțăm înainte de a avea toate elementele. Povestea arată ca un abuz, fără doar și poate, dar sunt dator să aștept înainte de a spune că forțele de ordine au greșit, că poliția a făcut un abuz și că sunt evidente dovezile care susțin astfel de ipoteze. Vreau să trăiesc într-o țară în care prezumția de nevinovăție este un principiu legal și o practică conștientă atunci când formulezi acuzații formal sau chiar și informal.

Dar cazul doamnei Șerban are relevanță pentru mine într-un context mult mai larg. Mă face să mă întreb unde sunt forțele de ordine și unde este brațul lung al legii atunci când ai nevoie de el în mod real? Pentru Angi Șerban s-au mobilizat forțe și resurse ca și când discutăm despre un pericol uriaș și imediat la adresa întregii societăți. Deci se poate. Atunci unde sunt aceleași resurse și decizii de a acționa rapid și eficient în cazul George Simion sau în cel al Dianei Șoșoacă?

Cei doi parlamentari au încălcat legea în mod repetat și au pus în pericol oameni în mod direct și imediat. Sunt filmați în timp ce acționează violent, în timp ce îndeamnă la violență, în timp ce încalcă legea. Mai mult, se filmează și singuri în timpul acestor acte de violență și chiar au reușit să se filmeze unul pe celălalt în astfel de situații care ar necesita intervenția imediată și fără nici un fel de ezitare a forțelor de ordine. Nu cred că mai există niciun fel de dubiu că cei doi sunt periculoși pentru societate și opinia publică. Nu cred că mai avem nevoie de noi cazuri pentru a înțelege că prin protejarea și prin ignorarea a ceea ce fac se dă un exemplu periculos.

Vor spune unii că cei doi beneficiază de imunitate. Așa este, dar în cazul parlamentarilor imunitatea este limitată la a fi arestați, reținuți sau percheziționați. În rest, pot fi chemați la secție, pot fi urmăriți penal, li se pot cere declarații. Așa că întrebarea mea e: când îi va chema Poliția pe George Simion sau pe Diana Șoșoacă pentru a-i lua la întrebări așa cum face în orice alt caz în care se confruntă cu indivizi violenți care amenință bunul mers al societății? Poate că sunt intimidați de zgomotul celor doi, dar nimeni, niciodată nu ar tebui să beneficieze de toleranță atunci când încalcă legea, iar George Simion și Diana Șoșoacă nu au primit un mandat să fie mai presus de lege.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Parchetul General s-a autosesizat, după ce Diana Șoșoacă și apropiații săi au agresat o jurnalistă în Parlament

Statutul deputaților și senatorilor, modificat. Au fost înăsprite sancțiunile pentru abaterile disciplinare. Ce riscă parlamentarii

Partenerii noștri