Live

Noi alerte de la meteorologi: Cod roșu și portocaliu de viscol. Care sunt zonele vizate de ninsori și vânt puternic HARTĂ

Data actualizării: Data publicării:
Foto cu caracter ilustrativ: Shutterstock

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări cod roşu, cod portocaliu şi cod galben de vreme rea, valabile în peste jumătate din ţară, până sâmbătă seara.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de azi, între orele 10:00 - 14:00, va fi cod roşu de viscol foarte puternic la altitudini de peste 1.700 de metri în judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Argeş şi Dâmboviţa. Vântul va sufla cu viteze de peste 120 km/h şi va determina reducerea vizibilităţii spre zero şi troienirea zăpezii.

De asemenea, vineri, în intervalul orar 10:00 - 14:00, un cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului va afecta zona joasă a judeţelor Caraş-Severin, Timiş şi Arad, iar viteza la rafală va atinge 70 - 90 km/h.

Un al doilea cod portocaliu de vreme rea va fi în vigoare tot vineri, până la ora 20:00, în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi local în Carpaţii Occidentali şi Orientali. În aceste areale, vântul va sufla tare, cu rafale de 80 - 120 km/h, va ninge viscolit, se va depune strat de zăpadă consistent (local peste 30 cm), va fi vizibilitate foarte redusă şi zăpada troienită.

Conform prognozei de specialitate, un cod galben de intensificări ale vântului, ninsori şi viscol la munte va fi valabil pe durata acestei zile, până la ora 20:00, în vestul, nordul, centrul şi estul ţării, cu viteze de 50 - 70 km/h. Va ninge în toată zona de munte, se va depune strat de zăpadă, în general de peste 10 - 20 cm şi va fi viscol. În Maramureş, nordul Moldovei şi al Transilvaniei vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, în general, de peste 5 - 10 cm. Izolat, vor fi depuneri de polei.

Foto: ANM

Meteorologii au emis o altă atenţionare cod galben de vânt şi viscol în zona de munte, valabilă în intervalul 22 noiembrie, ora 20:00 - 23 noiembrie, ora 10:00. Astfel, în Dobrogea, jumătatea sudică a Munteniei şi Olteniei şi în sudul Transilvaniei vântul va avea intensificări, cu viteze de 50 - 70 km/h. Local, la munte va fi viscol, cu viteze ale vântului de 60 - 80 km/h, iar pe creste, rafalele vor depăşi temporar 80 - 100 km/h.

Va mai ninge, în general slab cantitativ, local în nord, în centru şi la munte, iar intensificări ale vântului vor fi pe arii restrânse şi în restul ţării, cu viteze de 40 - 45 km/h, potrivit Agerpres. 

Foto: ANM

Pe parcursul zilei de sâmbătă, între orele 10:00 - 23:00, va fi în vigoare un alt cod galben de intensificări ale vântului la munte. În Dobrogea, estul Moldovei, sud-vestul Munteniei, sudul şi vestul Olteniei şi al Transilvaniei vântul va avea intensificări, cu rafale de 50 - 70 km/h, în timp ce în Carpaţii Meridionali şi de Curbură va fi viscol, cu viteze ale vântului de 60 - 80 km/h, iar pe creste rafalele vor depăşi temporar 80 - 100 km/h.

Specialiştii ANM precizează că intensificări ale vântului vor fi local şi în restul ţării, cu viteze de 40 - 45 km/h. 

Foto: ANM

Vremea în Capitală 

Meteorologii au emis și o prognoză specială pentru București. Potrivit ANM, vineri și sâmbătă până la ora 08:00, cerul va fi mai mult noros, iar seara și noaptea va ploua, iar spre sfârșitul intervalului vor fi posibile precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări noaptea când la rafală vor fi viteze în general de 40-50 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de 1-3 grade.

Pe parcursul zilei de sâmbătă, în București cerul va avea înnorări temporare și vor fi posibile precipitații slabe mixte. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 6-8 grade, transmit meteorologii. 

 

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Urmările episodului de iarnă severă: acoperișuri smulse de vânt, copaci doborâți și drumuri închise

Cum va fi vremea în țară până pe 23 decembrie. Prognoză meteo pentru următoarele patru săptămâni

„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi

Primul episod de iarnă a lovit România în plin: Ninsori și viscol în mai multe județe, copaci căzuți pe șosea, trenuri oprite

Partenerii noștri