Ninge in București. Cum va evolua vremea în zilele următoare
Ninge la această oră în Bucureşti, iar vremea va înrăuţăţi treptat în aproape toată ţara până la începutul săptămânii viitoare. În mai multe regiuni sunt aşteptate fenomene de iarnă, posibil la fel de intense precum cele din urmă cu câteva zile.
Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°
Ninsori și ploi, în mai multe zone. Prognoza meteo pentru ultimele zile din luna noiembrie
„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi
Meteorologii anunță vreme caldă
Vremea se schimbă radical din weekend. Când vom avea temperaturi de 16°C
Prima ninsoare în Capitală din acest sezon. Meteorologii anunță cum va fi vremea până la finalul săptămânii viitoare
VIDEO: Cupolă de aer polar peste România. Cum va fi vremea
Vremea se schimbă radical
Vreme neobișnuit de caldă până la sfârșitul lunii octombrie
Viorica Dima, meteorolog ANM: „Avem în vigoare până mâine dimineață la ora 6 o informare meteorologică. Aceasta vizează precipitații mixte în partea de sud - est a țării, Muntenia, Dobrogea, cu precădere și unele intesificări de vânt pentru crestele înalte de munte ale Meridionalilor și ale Carpaților de Curbură, acolo unde temporar zăpada poate fi spulberată.
Ce ne reține însă atenția este precipitația care urmează să se transforme din lichidă în solidă pe parcursul nopții care urmează. Nu vor fi precipitații foarte importante cantitativ însă, dat fiind faptul că pentru zona de centru, de est a Munteniei contăm pe predominanța ninsorilor, ne putem aștepta la o depunere de stat de zăpadă, nu extrem de consistent, undeva la 4-8 cm, poate izolat chiar 10 centimetri.
Pentru zona Dobrogei rămân în continuare precipitațiile mixte, deci si sub formă lichidă. Acolo cantitatile de apă pot să depășească mai ales pentru jumătatea sudică a regiunii, ca și pentru sud-estul extrem al Muntenia, zona Călărași - 20 l/mp, însă vorbim mai multe despre precipitații sub formă de ploaie.
Vântul se intensifică și el treptat, mai ales în zona litoralului. Practic, episodul de iarnă pe care îl așteptăm în acest weekend se va declanșa pe parcursul zilei și mai ales al după-amiezii de duminică.
Duminică, în prima parte a zilei, precipitatii mixte în vestul și sud vestul țării. Treptat, ciclonul mediteranean responsabil de aceste precipitații avansează peste Peninsula Balcanică spre bazinul vestic al Mării Negre, ceea ce aduce o extindere spațială a precipitațiilor cu tendință de transformare în ninsori în partea de sud-est a țării noastre.
Vântul se intensifică la cote ridicate, rafale de peste 55-65 km/h, în Muntenia, în Dobrogea, în sudul, centrul Moldovei, coroborat cu ninsoarea din noaptea de duminică spre luni și mai ales cu precădere pentru zona Dobrogei, în cursul zilei de luni, vom avea din nou de-a face cu un nou episod de viscol.
Din fericire, nu de lungă durată pentru că de luni de la prânz diminuează semnificativ atât ca arie, cât și ca intensitate, însă vântul pontru sudul extrem al țării se menține și spulberă zăpada deja depusă până marți dimineața. Abia marți putem conta pe o ameliorare a vremii din punct de vedere al precipitațiilor și al intesificărilor de vânt. În schimb, odată cu degajarea cerului, radiația nocturnă își va spune cuvântul și prin urmare temperaturile nocturne scad chiar sub limita gerului în bună parte din Moldova, din Transilvania, în estul Transilvaniei chiar spre -18, -20 de grade în diminețile de la jumătatea săptămânii care urmează.”
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News