Live

Meteo. Noi regiuni ale României vor fi afectate de ciclon. Zonele unde vin furtunile de miercuri

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Shutterstock

Furtunile vor cuprinde miercuri cea mai mare parte a spaţiului montan şi submontan, dar şi sud-estul ţării. Prin urmare, și în Bucureşti, spre dimineaţă vor apărea averse şi descărcări electrice, fenomene care vor mai fi prezente şi pe parcursul zilei. Din acest motiv, vremea se va mai răcori puţin şi temperaturile nu vor trece de 28 de grade Celsius.

Ploile torenţiale vor avansa pe parcursul nopţii şi vor ocupa Crişana, Banatul, Oltenia, vestul Transilvaniei şi nordul Moldovei. Acolo, izolat, cantităţile de apă vor mai depăşi 15l/mp, în timp ce în restul ţării, va ploua doar pe suprafeţe restrânse.

Vremea va continua să fie instabilă miercuri. Averse însemnate cantitative, vor fi în zonele montane şi submontane, precum şi în sud-estul ţării. Vor fi şi descărcări electrice, intensificări ale vântului şi condiţii de grindină. Temperaturile nu vor mai trece de 29 de grade Celsius.

Treptat, ciclonul care aduce ploile din aceste zile se va retrage către Marea Neagră, în următoarele zile.

Prin urmare, în a doua parte a săptămânii, vor mai fi averse locale pe la munte, prin centrul şi sudul teritoriului. Acestea vor fi însoţite de fenomene electrice şi vânt. Odată cu retragerea ploilor, temperaturile vor creşte din nou peste cele potrivite acestei perioade şi vor ajunge la 32 de grade Celsius în Lunca Dunării.

În Bucureşti, ploile vor apărea în cursul acestei nopţi, iar şanse mari de averse cu tunete, fulgere şi vânt, vor rămâne şi miercuri. Prin urmare, temperaturile vor fi cele potrivite pentru începutul toamnei, cu valori în jur de 27..28 de grade Celsius. Maximele vor mai creşte puţin spre sfârşitul săptămânii. Se vor menţine şi condiţiile de ploaie în fiecare zi, iar probabilitatea de averse va fi mai mare după orele prânzului.

În perioada imediat următoare, va ploua abundent la munte şi, din loc în loc se vor acumula cantităţi de apă de peste 35 l/mp. De joi, averse cu descărcări electrice, unele intensificări ale vântului şi posibil, grindină vor mai fi doar pe suprafeţe restrânse.

Pe litoral, urmează două zile cu vreme mai puţin prielnică pentru plajă. Vor fi averse, tunete şi fulgere, iar vântul va crea probleme. Vineri, soarele va deveni generos, temperaturile vor urca din nou la 28 de grade Celsius, dar sâmbătă, ar putea să mai apară unele averse slabe.

În Târgu Jiu a fost Codul galben de vremea rea. O furtună de nici o oră a adus atât de multă ploaie încât canalizarea nu a făcut faţă. Şoselele au fost acoperite de apa care ajungea până la portierele maşinilor. Nici parcul în care este Poarta Sărutului nu a scăpat: s-a transformat într-un mic lac, dar din fericire opera lui Brâncuşi nu a avut de suferit.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham - Liverpool 3-6

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cod galben de ninsori viscolite și vânt puternic. Care sunt zonele afectate și cum va fi vremea în Capitală HARTĂ

Cum va fi vremea de sărbători. Estimările meteorologilor pentru următoarele patru săptămâni

Cod portocaliu de viscol în zone din 14 județe. Care sunt zonele vizate de cod galben de vânt puternic și polei HARTĂ

Cum va fi vremea până pe 13 ianuarie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Partenerii noștri