Live

ANM a anunțat prognoza meteo pentru 1-14 iulie. Temperaturile ajung la 37 de grade

Data actualizării: Data publicării:
Vreme caniculară. Foto: GettyImages

Meteorologii ANM anunță că după canicula din primele zile ale lunii iulie, când termometrele vor arăta și 37 de grade Celsius, urmează o răcirea a vremii, iar media temperaturilor va fi apropiată de normalul perioadei, până pe 14 iulie, în mare parte din țară.

BANAT În primele două zile ale intervalului de prognoză, vremea se va încălzi, devenind caniculară la amiază, iar media regională a temperaturilor maxime va crește până în jurul a 36 de grade, pe data de 2 iulie. Va urma o răcorire, care va face ca în intervalul 4 – 14 iulie media maximelor termice să se încadreze, în general, între 29 și 31 de grade, caracterizând o vreme apropiată de normal din punct de vedere termic. Evoluția temperaturilor minime va fi asemănătoare, media fiind în creștere în primele nopți, spre 18...19 grade pe 2 și 3 iulie, apoi va scădea și se va situa în jurul a 16 grade pînă la sfârșitul celor două săptămâni de prognoză. Manifestări specifice instabilității atmosferice se vor semnala cu precădere după data de 9 iulie, iar în restul intervalului doar pe arii restrânse vor fi averse.

CRIŞANA Intervalul de prognoză va debuta cu vreme călduroasă, local caniculară în orele amiezilor, iar media temperaturilor maxime la scara întregii regiuni va atinge o valoare în jurul a 35 de grade. Pe 3 iulie vremea se va răcori, astfel încât, între 4 și 14 iulie, media maximelor va fi de 28...30 de grade. Regimul termic nocturn va marca o creștere la începutul intervalului, când se vor înregistra minime nocturne de 17...18 grade, în medie, iar după data de 4 iulie până la sfârșitul celor două săptămâni de prognoză vor fi temperaturi minime de 14...15 grade. Temporar vor fi manifestări ale instabilității atmosferice, mai frecvente și pe arii mai extinse în intervalul 9 – 13 iulie.

TRANSILVANIA Vremea se va încălzi la începutul primei săptămâni a intervalului de prognoză, devenind călduroasă, caniculară îndeosebi în după-amiaza zilei de 2 iulie, când media maximelor diurne va atinge 35...36 de grade. Ulterior, regimul temperaturii aerului va marca o scădere și va fi caracterizat de valori medii în jurul a 28 de grade, în intervalul 4 – 14 iulie, caracterizând o vreme normală din punct de vedere termic. Media minimelor termice va fi de 16 grade în dimineața zilei de 3 iulie, apoi se va situa între 12 și 14 grade. Manifestări specifice instabilității atmosferice se vor semnala cu precădere între 3 și 5 iulie și, din nou, în intervalul 9-14 iulie.

MARAMUREŞ Media regională a temperaturilor diurne va caracteriza o vreme călduroasă în primele două zile, izolat caniculară în după-amiaza zilei de 2 iulie, când se vor atinge 34...35 de grade. Pe 3 iulie vremea se va răcori, devenind normală sub aspect termic, caracteristică ce se va menține până la sfârșitul celei de a doua săptămâni de prognoză, cu valori diurne de 27...28 de grade, în medie. Temperaturile minime vor avea o evoluție relativ asemănătoare, cele mai ridicate medii vor fi în primele dimineți, când nu vor coborî sub 17 grade, iar cele mai scăzute se vor înregistra între 4 și 14 iulie, când se vor atinge 13...14 grade. Vor fi intervale cu manifestări specifice instabilității atmosferice, cu o probabilitate mai mare pe 2 iulie și, din nou, după data de 9 iulie.

MOLDOVA După primele două zile caniculare, caracterizate de maxime termice a căror medie va atinge 35...36 de grade, vremea se va răcori, astfel încât între 4 și 14 iulie regimul termic va fi apropiat de cel normal, concretizat printr-o valoare mediată la scara întregii regiuni de aproximativ 28 de grade. Media temperaturilor minime va avea o evoluție similară, cea mai ridicată medie va fi de 19 grade, pe 2 și 3 iulie, iar cele mai scăzute valori, de 15...16 grade, se vor înregistra în intervalul 4 – 14 iulie. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi mai mare spre jumătatea primei săptămâni și, din nou, după 9 iulie.

DOBROGEA Prima săptămână de prognoză va debuta cu vreme călduroasă, media regională a maximelor diurne va atinge 34 de grade în după-amiaza zilei de 2 iulie, dar ulterior vremea se va răcori, devenind apropiată de normal din punct de vedere termic. Asttfel, în intervalul 4 – 14 iulie, regimul termic se va menține constant și va fi caracterizat printr-o valoare medie a temperaturilor diurne de aproximativ 28 de grade, în timp ce minimele nocturne se vor situa în jurul a 19 grade, marcând o scădere față de media de 21 de grade din dimineața zilei de 3 iulie. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi mai mare între 3 și 5 iulie, iar în restul intervalului de prognoză doar pe arii restrânse vor fi ploi trecătoare.

MUNTENIA Vremea va fi călduroasă în primele zile ale intervalului de prognoză, local caniculară în orele amiezilor, cu medii ale temperaturilor maxime ce vor atinge 37 de grade în după-amiaza zilei de 2 iulie. Va urma o răcorire a vremii, ce va determina scăderea temperaturii aerului spre o valoare medie diurnă de 30...31 de grade, ce se va menține relativ constantă pe tot parcursul intervalului 4 – 14 iulie. Variațiile temperaturilor minime vor fi similare cu cele ale maximelor, cea mai ridicată medie va fi de 19 grade și se va înregistra la începutul intervalului, iar apoi temperaturile nocturne vor fi caracterizate de o valoare medie situată în jurul a 17 grade, ce se va menține constantă până la finalul celei de a doua săptămâni. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi ridicată în primele zile ale intervalului, respectiv între 3 și 5 iulie și, din nou, după data de 10 iulie.

OLTENIA Vremea va fi local caniculară la amiază în primele zile, când se vor atinge medii termice diurne de până la 37 de grade (pe data de 2 iulie), apoi se va răcori, astfel încât, în intervalul 4 – 14 iulie, regimul temperaturii aerului nu va mai avea variații semnificative și se va concretiza prin valori situate, în general, între 29 și 31 de grade, caracterizând o vreme apropiată de normal din punct de vedere termic. Media temperaturilor minime va avea o evoluție similară, cea mai ridicată valoare medie va fi de 19 grade și se va înregistra în dimineața zilei de 3 iulie, apoi vor fi temperaturi nocturne de aproximativ 17 grade, în medie. Vor fi manifestări specifice instabilității atmosferice, pe arii mai extinse în zilele de 3, 4 și 5 iulie și, ulterior, între 10 și 13 iulie.

LA MUNTE Valorile termice maxime vor fi ridicate la începutul primei săptămâni a intervalului de prognoză, când se va consemna o medie de 26…27 de grade, apoi temperaturile diurne vor marca o scădere și, între 4 și 14 iulie, se vor situa în mod constant în jurul unei valori de 18 grade. Temperaturile minime vor fi de aproximativ 10 grade, în medie, exceptând primele nopți ale intervalului, când nu vor scădea sub o valoare medie în jurul a 16 grade. Vor fi intervale cu manifestări specifice instabilității atmosferice aproape în fiecare zi, dar pe arii mai extinse acestea se vor semnala în intervalele 3 – 5 iulie și, respectiv, 10 – 14 iulie.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Urmările episodului de iarnă severă: acoperișuri smulse de vânt, copaci doborâți și drumuri închise

Cum va fi vremea în ziua primului tur al alegerilor prezidenţiale şi a referendumului local din Bucureşti

Alerte de viscol și ninsori în aproape toată țara, mii de locuințe au rămas fără electricitate. A fost convocat Comandamentul de iarnă

Noi alerte de la meteorologi: Cod roșu și portocaliu de viscol. Care sunt zonele vizate de ninsori și vânt puternic HARTĂ

Partenerii noștri