Live

Moment emoționant. Reacția actorilor din Game of Thrones când scenariștii le-au dezvăluit cum se termină serialul

Data actualizării: Data publicării:

Finalul serialului Game of Thrones i-a lăsat pe mulţi fani cu ochii în lacrimi. Nu au fost singurii, fiindcă unii dintre actori au trecut şi ei prin clipe similare. Doi dintre interpreţii unora dintre personajele principale au fost suprinşi de ce le-au pregătit scenarişti.

„Ochii lui Dany se deschiseră brusc, în timp ce respiră adânc. Jon îşi dechise şi el ochii, deja plini de lacrimi. Niciunul nu se mişcă pentru câteva clipe, ca şi cum orice mişcare ar face ca totul să fie real. Îl vedem pe Jon cu mâna încă pe pumnalul pe care tocmai l-a înfipt în inima lui Dany. Puterea o părăseşte şi se prăbuşeşte pe marmură. El o ţine în continuare în braţe, dar ea cade şi îngenunchează lângă ea. El o priveşte cu gândul la ce a făcut... teribil şi necesar. Sfârşitul fimului”, asta scria în scenariul ultimului episod din celebrul serial Game of Thrones, pe care l-au primit actorii.

Producătorii serialului au filmat momentul în care actorii, împreună cu scenariștii s-au întâlnit și au citit scenariul ultimei părți din serialul care a fascinat o lume întreagă, a bătut recorduri de audiență și... a trimis oameni la psihiatru. Protagoniștii serialului pot fi văzuți cu lacrimi în ochi. Imaginile vorbesc de la sine și nu mai au nevoie de comentarii suplimentare.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un film „Game of Thrones” ar putea fi produs la Hollywood

Premiile Emmy 2024: „Shogun” a doborât recordul cu 18 trofee. Lista completă a câştigătorilor

Umilire publică pentru o adolescentă de 16 ani din Coreea de Nord, care a vizionat seriale interzise. Cum arată un jurnal comunist

Serialele "Shogun" şi "The Bear" conduc în topul nominalizărilor la premiile Emmy

Partenerii noștri