Live

Un tablou găsit într-o pungă din plastic dintr-o stație de autobuz va fi vândut la licitație cu cel puțin 20 mil. €

Data actualizării: Data publicării:
„Odihna în timpul Fugii în Egipt”, lucrarea lui Tițian din 1508, a fost furată de două ori de-a lungul istoriei FOTO: Profimedia Images

Un tablou celebru al maestrului renascentist Tițian, care a fost furat de două ori, în 1809 și în 1995, ca în final să fie găsit într-o plasă din plastic dintr-o stație de autobuz din Londra, va fi scos la licitație în luna iulie.

Se presupune că pictorul venețian a realizat „Odihna în timpul Fugii în Egipt” în 1508, când avea 20 de ani. Pictat pe un panou din lemn cu lățimea de 60 de centimetri, pictura o înfățișează pe Fecioara Maria legănându-l pe Isus, în timp ce Iosif îi privește.

Prima dată a fost menționat ca făcând parte din colecția unui comerciant venețian de mirodenii, la începutul secolului al XVII-lea, apoi a fost deținut de diverși aristocrați, împărați și nobili din întreaga Europă, potrivit The Guardian.

A fost cumpărat de al 4-lea marchiz de Bath la o licitație a casei Christie’s în 1878, iar acum este vândut de aceeași casă de licitații din Londra, pe 2 iulie, în numele ultimului marchiz de Bath. Se estimează că tabloul va fi vândut cu o sumă cuprinsă între 15 și 25 de milioane de lire sterline, adică între 18 și 30 de milioane de euro.

Pictura a fost furată de două ori de-a lungul istoriei sale, prima dată în 1809, de la Palatul Belvedere din Viena, de către trupele lui Napoleon Bonaparte și apoi la mijlocul anilor 1990, când a fost sustrasă din Longleat House, sediul marchizilor de Bath din Wiltshire.

Într-o descriere postată pe site-ul Christie's se spune că pictura a fost „prețuită pentru scena sa viu colorată a vieții de familie” și că, „precum subiecții săi, „Odihna în timpul Fugii în Egipt” a fost într-o călătorie lungă și plină de evenimente - o călătorie care este departe de a se termina.”

Cea mai colorată parte a acestei călătorii de până acum a fost - probabil - atunci când pictura a fost furată din salonul de la primul etaj al casei Longleat, în 1995. După o vânătoare de șapte ani, pictura, evaluată la mai mult de 5 milioane de lire sterline la acea vreme, a fost găsită într-o plasă de cumpărături din plastic, într-o stație de autobuz din Londra, de către Charles Hill, fost șef al unității de artă și antichități din Scotland Yard.

Hill, care a murit în 2021, a spus că a fost condus la fața locului de un bărbat, care a cerut o recompensă de 100.000 de lire sterline. Hill este cunoscut și pentru că a ajutat la găsirea tabloului lui Edvard Munch din 1893 „The Scream”, după ce a fost furat de la Muzeul Național din Oslo în 1994.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Creierul nu minte”. Cercetătorii au descoperit ce se întâmplă în mintea oamenilor care privesc unul dintre cele mai faimoase tablouri

Momentul în care tabloul „Sunflowers” al lui Van Gogh de la Londra a fost iar stropit cu supă de activiștii pentru mediu

Bărbat din Timiș acuzat că a furat afine de 32.000 de euro. Era culegător la o fermă

Un muzeu a mutat tablouri ale lui Picasso într-o toaletă, după ce unui bărbat i-a fost interzis să le vadă

Partenerii noștri