Live

Video&Foto Cum a fost construită „Biserica transparentă”, una din atracțiile turistice ale Belgiei

Data actualizării: Data publicării:
Biserica transparentă din regiunea Limburg, un obiectiv menit să atragă turiști Foto: discoverybelgium.com

O biserică specială atrage tot mulţi vizitatori într-un oraș din estul Belgiei. Nu este chiar un lăcaș de cult, ci o operă de artă. În funcţie de poziţia din care este privită, biserica poate părea o clădire solidă sau, dimpotrivă, transparentă, aproape invizibilă.

Situată lângă Borgloon, în provincia Limburg, această operă de artă unică este numită „Doorkijkkerk” (Biserica transparentă). Este opera arhitecților belgieni Pieterjan Gijs și Arnout Van Vaerenbergh. Ei au folosit 100 de foi de oțel, cântărind în total 30 de tone, le-au pus una peste alta, în forma unei biserici, doar că au separat foile și le-au distanțat, astfel încât peisajul să fie mereu vizibil în întreaga biserică, atât din interior, cât și din exterior.

Nu știm cât a fost inspirație divină atunci când arhitecții au conceput-o, dar construcția nu este destinată găzduirii de servicii religioase, ci face parte, de fapt, din proiectul Z-OUT al Muzeului Z33. Acesta constă într-o serie de instalații artistice care încurajează vizitatorii să vadă peisajul din regiunea Borgloon-Heers din Limburg într-o lumină diferită. 

De altfel, arhitecții au evitat să dea bisericii vreo semnificație religioasă. În schimb, au spus că spațiul dintre forme lasă loc pentru orice interpretare. Operei i s-a spus în engleză „Să citești printre rânduri”.

Structura are o înălțime de 10 metri și se ridică pe 100 de straturi de câte 10 centimetri. Plăcuțele sunt în așa fel montate, încât, în ciuda deschiderii, chiar dacă afară plouă torențial, nu vă veți uda, scrie discoveringbelgium.com.

Iată cum a fost montată biserica transparentă, o construcție terminată în 2011:

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care merg în Belgia

Doi muncitori români din Belgia au aruncat în aer din greșeală apartamentul pe care îl renovau

Vizita Papei în Belgia. De Croo a cerut Bisericii Catolice să recunoască abuzurile sexuale comise de clerici și să ia „măsuri concrete”

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care merg în Belgia

Partenerii noștri