Live

Disney pariază pe o supereroină amerindiană surdă și cu un picior amputat pentru a-și relansa franciza Marvel

Data actualizării: Data publicării:
„Sunt extrem de mândră să fac auzită vocea populaţiilor autohtone”, a declarat protagonista serialului, Alaqua Cox (foto). Sursa foto: Profimedia Images

Noua supereroină Marvel este amerindiană, surdă şi are un picior amputat. Disney mizează pe profilul ei atipic pentru a relansa o franciză în cădere liberă, în contextul în care CEO-ul acestuia pare că doreşte să se retragă din prima linie a războaielor culturale americane, după diferite controverse iscate de producțiile companiei, informează AFP, preluată de Agerpres.

Serialul „Echo” debutează pe platformele de streaming Disney+ şi Hulu și prezintă aventurile personajului Maya Lopez, o fostă infractoare din New York care îşi redescoperă originile amerindiene în oraşul ei natal, Oklahoma.

Lansarea vine într-un moment delicat pentru universul Marvel

Marele public manifestă o anumită oboseală faţă de franciza cu supereroi Marvel, ale cărei cifre de audienţă sunt în scădere, în timp ce grupul Disney a devenit un sac de box pentru dreapta americană, în special în perioada campaniei pentru alegerile prezidenţiale.

Ca şi guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, înscris în cursa pentru obţinerea fotoliului prezidenţial de la Casa Albă, republicanii acuză grupul Disney de „wokeism” din cauza personajelor sale homosexuale sau non-binare, prezente în producţii ca „Buzz Lightyear” şi „Elementary”.

De asemenea, Disney tocmai şi-a pierdut titlul de studio cu cele mai mari încasări de la Hollywood, fiind depăşit anul trecut de Universal, o premieră după anul 2016.

În noiembrie, CEO-ul Disney, Bob Iger, a lăsat impresia că le-a sugerat echipelor sale de creaţie să facă un pas înapoi în raport cu politica „woke”. În loc să se concentreze pe simboluri şi „mesaje pozitive”, el a subliniat dorinţa sa ca studioul „să se întoarcă la rădăcinile noastre, ceea ce înseamnă să ne amintim că trebuie mai întâi să îi distrăm pe oameni”.

Noua supereroină Marvel este interpretată de Alaqua Cox

Cu numeroasele sale dialoguri în limbajul semnelor, subtitrate, şi cu dezvoltarea sa în colaborare cu populaţia nativă Choctaw, serialul „Echo” îşi asumă totuşi incluziunea. În special, creatorii au vrut să asigure autenticitatea unei scene de adunare sportivă, plasată în America de dinaintea sosirii coloniştilor europeni.

„Sunt extrem de mândră (...) să fac auzită vocea populaţiilor autohtone”, a declarat protagonista serialului, Alaqua Cox, într-o recentă conferinţă de presă.

Noul serial consacră astfel avântul unei tendinţe care se manifestă în universul Marvel.

Deşi această franciză cu supereroi inspiraţi din revistele de benzi desenate americane a debutat în industria cinematografică în 2008 cu filmul „Iron Man”, ea a trebuit să aştepte până la „Black Panther”, cel de-al 18-lea film al său, pentru a prezenta aventurile unui protagonist care nu este alb.

Universul Marvel și-a diversificat personajele

De atunci, universul Marvel şi-a diversificat considerabil personajele, în timp ce, în paralel, încasările sale din box-office au scăzut.

Însă nimic nu arată că aceste două fenomene sunt asociate, afirmă Bethany Lacina, care a studiat demografia publicului francizei Marvel.

„Persoanele non-albe sunt mai predispuse să vizioneze filmele Marvel decât persoanele albe. În special afro-americanii şi persoanele latino”, a explicat această profesoară de la Universitatea Rochester.

O mai mare incluziune a distribuţiilor Disney „apropie filmele sale de ceea ce a fost dintotdeauna publicul său”, a precizat ea, cu atât mai mult cu cât tinerii americani sunt din ce în ce mai diverşi.

Bethany Lacina consideră că recentul discurs al lui Bob Iger se poate traduce printr-o anumită „frustrare” legată de faptul că eforturile făcute de Disney în promovarea diversităţii pe ecrane nu au atras un val de spectatori veniţi din noi medii sociale.

Însă incluziunea promovată de Marvel nu a provocat nicio „reacţie de respingere” din partea spectatorilor albi, consideră ea. De fapt, aceştia din urmă au venit în număr mare să vadă „Black Panther”, un film cu o distribuţie majoritar afro-americană, nominalizat la Oscar şi în continuare lăudat de CEO-ul Disney pentru „impactul său pozitiv asupra lumii”.

Potrivit lui Nick Carnes, coautor al unei cărţi despre universul Marvel, diversificarea supereroilor acestei francize decurge simultan dintr-o strategie comercială şi din istoria benzilor desenate din care se inspiră filmele.

„Dacă ne uităm la eroii istorici, la personajele cele mai vechi care trezesc nostalgia unor generaţii întregi, observăm că aceştia sunt în mod disproporţionat albi şi de sex masculin”, a declarat acest profesor de la Universitatea Duke.

Din această perspectivă, proiectul Disney este acela de a „lua oamenii care iubesc povestea lui Iron Man sau pe cea a lui Spider-Man şi de a-i expune la personaje diferite” pentru a-şi spori astfel audienţa.

Mai mult decât diviziunile culturale care împart opinia publică din Statele Unite, succesul sau eşecul serialului „Echo” va depinde de calitatea poveştilor sale, consideră el.

„În definitiv, suntem cu toţii oameni”, a declarat Chaske Spencer, un actor amerindian care interpretează unul dintre personajele secundare ale serialului. „Este vorba despre emoţii, (...) despre ceea ce putem să simţim cu toţii”, a adăugat el.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Disney a distribuit un nou trailer la „Albă ca Zăpada”. Remake-ul stârnește deja controverse

Cea mai mare operațiune de streaming piratat din lume a fost eliminată. Site-urile ilegale au fost vânate de marile studiouri din SUA

S-a dat publicității trailerul noului film “Albă ca Zăpada”. De la clasicul Disney din 1937, la filmul corect politic din 2025

Robert Downey Jr. revine ca personaj negativ în universul Marvel. Ce rol va juca celebrul actor

Partenerii noștri