Live

Video PNL îl lansează pe Klaus Iohannis la prezidenţiale. Ludovic Orban: „Am câștigat o bătălie, trebuie să câștigăm războiul!”

Robert Kiss Data actualizării: Data publicării:
Consiliul Naţional al PNL. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi, la şedinţa Consiliului Naţional al PNL. Pe ordinea de zi a şedinţei se află prezentrea bilanţului politic al conducerii PNL, aprobarea fuziunii dintre Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor şi PNL, precum şi alegerea lui Rareş Bogdan ca prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal.

ACTUALIZARE. Președintele Klaus Iohannis susține discursul de lansare a candidaturii în care este foarte critic la adresa guvernării PSD-ALDE și pentru prima dată menținează ideea unor alegeri parlamentare anticipate. El cheamă, totodată, toate forțele politice democratice și pro-occidentale să i se alăture în efortul de a pune bazele unei noi Românii, bazate pe competență și pe mentalități proeuropene.

„Dragi români, vă chem alături de mine să reconstruim România! Votul pe care mi-l veți da la alegerile prezidențiale este un vot pentru această viziune pe care o avem împreună pentru țara noastră. Vreau să fiu foarte bine înțeles: acest vot va fi respectat! Nu voi desemna niciun guvern care nu își asumă ferm aceste deziderate! Vă asigur că voi construi o nouă majoritate, în urma votului dat de oameni, la alegerile parlamentare, fie că vor fi la termen sau anticipate. O majoritate care să aibă în prim plan toate aceste priorități legate de normalizarea României, o majoritate care să fie pro-europeană și să susțină lupta împotriva corupției. PSD a dovedit că este incapabil să facă toate aceste lucruri și de aceea trebuie să plece. Îmi asum ca obiectiv național această viziune a României funcționale, a României normale și îi voi aduce alături de mine pe toți cei care o împărtășesc, astfel încât să devină realitate. Acesta este proiectul întregii Românii, este proiectul meu, este proiectul unei întregi generații!”, a încheiat președintele discursul rostit la Conferința Națională a PNL.

ACTUALIZARE. Ludovic Orban l-a propus pe europarlamentarul Rareș Bogdan pentru funcția de prim-vicepreședinte al partidului, responsabil cu strategia partidului. 

Citiți și: Rareş Bogdan cere conducerii liberalilor să nu îi primească în partid pe aleşii locali ai PSD

Liderul PNL spune că partidul a câștigat alegerile europarlamentare și este cotat în toate sondajele pe locul 1. Este partenerul lui Klaus Iohannis, liderul politic cu cea mai mare încredere în România și cu cea mai bună cotă externă. „Avem datoria să asigurăm victoria în alegerile prezidențiale a președintelui Klaus Iohannis”, spune Ludovic Orban.

El subliniază însă că obiectivul partidului este câștigarea tuturor celor trei scrutine care urmează: prezidențial, locale și parlamentare. „Am câștigat o bătălie, trebuie să câștigăm războiul!”, le spune Ludovic Orban participanților.

ACTUALIZARE. Reuniunea Consiliului Naţional al PNL a început la Romexpo. Peste 3000 de liberali sunt prezenţi. 



Klaus Iohannis va fi prezent la reuniune şi va susţine un discurs în jurul orei 18:15. De asemenea, la Consiliul Naţional vor mai lua cuvântul preşedintele PNL, Ludovic Orban, secretarul general, Robert Sighiartău, europarlamentarul Rareş Bogdan, dar şi liderii grupurilor parlamentare, Raluca Turcan şi Florin Cîţu.

Şedinţa este programată pentru ora 16:00, la Romexpo, iar la reuniune vor participa peste 3 500 de liberali.

Sâmbătă, 10 august, liberalii încep campania de strângere de semnături pentru candidatura lui Klaus Iohannis. „Este o dată simbolică, este o dată prin care vrem să arătăm că începem campania prezidenţială pentru ca niciodată în România să nu se mai întâmple ceea ce s-a întâmplat la 10 august, în care forţele de ordine, în loc să apere viaţa şi siguranţa cetăţeanului, s-au transformat în agresori împotriva integrităţii fizice şi chiar a vieţii foarte multor manifestanţi paşnici, cetăţeni români”, a declarat, luni, Ludovic Orban.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

Campanie a PNL împotriva Elenei Lasconi: Reclame plătite de o firmă a unui liberal care a dat lovitura în anul electoral 2024

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Iohannis va fi chemat în Parlament ca să-și justifice deplasările externe (Surse)

Partenerii noștri