CN al PNL | Rareş Bogdan a cerut conducerii liberalilor să nu îi primească în partid pe aleşii locali ai PSD
Data publicării:
Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a cerut, joi, conducerii liberalilor să nu îi primească în partid pe aleşii locali ai PSD, informează Agerpres.
„Primarii noştri vor recâştiga mandate şi vreau să îl rog pe fiecare preşedinte de filială, pe fiecare prim-vicepreşedinte, pe fiecare preşedinte de organizaţie locală, pe Ludovic Orban, pe Raluca, pe Iulian: nu îi primiţi în partidul nostru, ferecaţi uşile PNL pentru orice ales local al PSD! Nu au ce căuta în PNL. Îi vom zdrobi. Sunt dezorientaţi, sunt îngenunchiaţi. (...) Nu aveţi ce să vorbiţi cu ei. Zdrobiţi-i în alegeri! Nu au ce căuta în casa noastră”, a spus Rareş Bogdan, la Consiliul Naţional al liberalilor.
El a subliniat că, în prezent, PNL nu are nevoie de niciun aliat.
„Acum un an şi jumătate păreau că vor câştiga, acum sunt praf şi pulbere, sub 15%, iar noi suntem în creştere şi vom fi şi mai puternici. Nu avem nevoie de nimeni decât de dumneavoastră şi de români, nu avem nevoie de niciun aliat astăzi, aliaţi îi avem pe bunul Dumnezeu şi poporul român. În jurul PNL şi pe condiţiile PNL se va face următoarea guvernare. Alegerile prezidenţiale sunt cheia viitoarelor alegeri”, a spus liberalul.
Rareş Bogdan este propus de preşedintele PNL, Ludovic Orban, prim-vicepreşedinte politic al liberalilor. Liberalii reuniţi în Consiliul Naţional urmează să voteze această propunere.