Live

Iohannis: În comparație cu Dăncilă, Ponta a fost chiar un politician rezonabil. Ce spune despre „marțea neagră” din 2013

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele Klaus Iohannis spune că Victor Ponta a fost „un politician rezonabil” față de Viorica Dăncilă. El a răspuns asfel, într-o conferință de presă unei întrebări legate de dezbaterile electorale la care a participat alături de rivalul său din 2014, deși acum refuză să aibă o dezbatere cu șefa PSD, contracandidata sa la alegerile prezidențiale din acest an.

Diferența este destul de mare, nu l-am acuzat atunci pe Victor Ponta de comportament antidemocratic. În comparație cu doamna Dăncilă, Victor Ponta a fost chiar un politician rezonabil. Din acest punct de vedere, greu de comparat. Aroganța lui Victor Ponta - el și-a trimis echipa de campanie peste ai mei, sunt unii de față aici, și a venit cu niște pretenții nenegociabile. Facem 4 dezbateri, mi-a spus și zilele. Am acceptat atunci totuși 2 dezbateri, care pe mine nu m-au ajutat și pe el nici atât. Asta despre utilitatea electorală a unor astfel de dezbateri. PSD s-a schimbat mult în rău de atunci și eu cred că nu m-am schimbat mult în rău, poate un pic în bine”, a spus Klaus Iohannis.

Întrebat dacă atacul la justiție al PSD, cunoscut ca „marțea neagră”, din 2013, a fost o acțiune democratică, Iohannis a răspuns că a fost o inițiativă eșuată deoarece au intervenit liberalii.

Dialogul între Klaus Iohannis și reporter:

-În 2014 ați participat la o dezbatere. Marțea neagră, 2013, premier Victor Ponta - atacul la justiție a fost o acțiune democratică?

-Marțea neagră a fost o încercare penibilă a guvernului PSD, mai exact a părții pesediste a guvernului Victor Ponta...

-Domnul Ponta nu era pesedist?

-Îmi dați voie să-mi termin ideea? A părții pesediste împreună cu guvernul Ponta de a da OUG pe amnistie și grațiere. E o dorință veche a PSD această amnistie și grațiere. Ei tot timpul au făcut zid în jurul persoanelor cu probleme penale, cu condamnări. Atunci „marțea neagră” nu s-a transformat în ceva negru pentru România, fiindcă PNL, din care am făcut parte, a intervenit clar și eficient și nu s-a făcut nimic. Nu a fost decât o inițiativa eșuată în Parlament.

-Acțiunea de suspendare a președintelui sub guvernarea Ponta, din 2012, văzută de mulți drept o lovitură de stat modul în care a fost operaționalizată, prin tăierea tuturor instituțiilor de echilibru și control într-o societate democratică, prin anihilarea Avocatului Poporului, prin atacurile la multe instituții, a fost o acțiune democratică? Vă întreb pentru că ați spus: nu l-am acuzat pe Ponta de acțiuni antidemocratice.

-Țin să vă amintesc și sunt convins că vă amintiți că la vremea respectivă am spus din postura de primar al Sibiului că această acțiune a fost o prostie. Că a fost o lovitură de stat nu am crezut nici atunci, nici acum. Au fost prea slabi pentru așa ceva, prea slabi de înger, nu de intenții. Însă lucrurile s-a terminat destul de repede, suspendarea nu s-a întâmplat. Suspendarea în sine nu poate fi considerată un act nedemocratic, este un act inutil.

-Am spus despre modul în care s-a operaționalizat.

-Nu știu cum s-a operaționalizat. Eu atunci eram primar al Sibiului și am devenit foarte nepopular în USL când le-am spus: fraților, asta a fost o prostie.

-De ce nu participați la o dezbatere cu Dăncilă, pe care o acuzați de comportament nedemocratic, având în vedere că același lucru îl puteați reproșa domnului Ponta, comportament nedemocratic? Și domnul Ponta a fost chemat la Bruxelles, și el a îngrijorat cancelariile occidentale. Comportamente antidemocratice au avut amândoi, însă doar unuia îi reproșați. Cum convingeți alegătorii că nu doriți să participați la o dezbatere pentru că vă temeți și invocați acest argument pe care îl puteați invoca și în 2014?

-Dar nu l-am invocat. Ca să vă răspund exhaustiv ar trebui să-l apăr pe Ponta într-un anume fel, ceea ce nu voi face. Nu am fost de acord cu stilul lui de guvernare, însă pot să vă spun că sunt oripilat de stilul de guvernare al PSD din ultimii 3 ani, de felul în care acum doamna Dăncilă mimează pe democrata după ce a achiesat la toate prostiile PSD-iste și în consecință nu voi face o dezbatere cu doamna Dăncilă.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Iohannis va fi chemat în Parlament ca să-și justifice deplasările externe (Surse)

Mesajul lui Iohannis la 1.000 de zile de război la granița țării: „România va continua să sprijine Ucraina”

Klaus Iohannis, primit de președintele german: România şi Germania vor continua să sprijine Ucraina în fața Rusiei

Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Olaf Scholz la Berlin. Cancelarul german l-a informat despre discuția avută cu Putin

Partenerii noștri