Alegeri locale 2020. Tăriceanu: Rezultatele sunt un motiv de dezamăgire profundă. Este o decepţie
Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, spune că rezultatele obţinute de ALDE la alegerile locale din Capitală sunt „un motiv de dezamăgire profundă”.
„Se pare că se conturează ca ALDE să nu fi reuşit să atingă pragul electoral de 5% la Bucureşti şi în celelalte sectoare, dar trebuie să aşteptăm rezultatele exit-poll-urilor de la ora 23,00, care probabil vor fi mai cuprinzătoare. Aceste rezultate reprezintă un motiv de dezamăgire profundă, este o decepţie pe care cred că o împărtăşesc împreună cu colegii mei, candidaţii de la cele şase sectoare ale Bucureştiului. Din păcate, bucureştenii nu au ales astăzi între candidaţi, nu au ales între programe, între idei, între proiecte, ci au ales între partide, cu toate că nu partidele vor conduce Primăria Generală şi primăriile de sector”, a spus Tăriceanu.
„Sigur că eu sunt mai vechi în politică şi sunt obişnuit şi cu momentele mai bune, şi cu momentele mai puţin bune. De aceea, vă mărturisesc că mă gândesc în momentul de faţă la colegii mei care sunt mai tineri, mai puţin experimentaţi şi care trăiesc un astfel de moment dificil, un moment de decepţie, un moment în care se aşteptau la mai mult şi văd că rezultatul este cu totul şi cu totul nesatisfăcător”, a adăugat el.
Tăriceanu a obținut 1,6% din voturi la alegerile locale, potrivit rezultatelor exit-poll, în timp ce ALDE a obţinut 2,2% din voturi pentru Consiliul General.
Editor : Monica Bonea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News