Sute de membri ai secțiilor de votare au așteptat cinci ore noaptea, în ploaie și frig, să predea sacii cu voturi, la Ploiești

Data actualizării: Data publicării:
ploiesti saci cu voturi
Sute de membri ai secțiilor de votare au așteptat cinci ore noaptea, în ploaie și frig, să predea sacii cu voturi, la Ploiești. FOTO: Captura Digi24

La Ploiești, reprezentanții secțiilor de votare au așteptat cinci ore în frig și ploaie ca să predea voturile și procese verbale. Timp în care s-au enervat, s-au certat, au înghețat de frig, iar unei femei i s-a făcut rău. Abia la 5.30 au reușit toți să predea sacii cu voturi.

Înghesuiți și tremurând de frig, sute de membri ai secțiilor de votare au așteptat ore în șir să predea buletinele de vot la Biroul Electoral din Ploiești.

"Pe frigul ăsta... nici animalele nu cară desagi ca noi. Bătaie de joc ca asta niciodată nu s-a pomenit".

"De la ora 12 stăm aici și cărăm câte 60 de kilograme."

Oamenii au spus că în tot acest timp nu a venit nimeni să stea de vorbă cu ei.

"De la 12 și jumătate nu putem să stăm cu așa ceva în cârca, s-au rupt și sacii. L-am dus în cârcă trei ore".

"Venim de la Brebu, de la Petriceaua, e foarte frig".

"Este aproape 5 dimineața și în spatele meu mai sunt peste 100 de persoane care așteaptă să predea buletinele de vot. Am cerut o explicație și de la cei de la Biroul Electoral de aici din Ploiești însă au refuzat să ne ofere una."

Președinta unei secții de votare a fost la un pas să leșine după ce a stat în îmbulzeală.

 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri