Cine este George Simion, marea surpriză a alegerilor parlamentare. Ce avere are liderul AUR

Data actualizării: Data publicării:
george simion iese din cabina de vot
George Simion voteaza in cadrul alegerilor parlamentare desfasurate in Bucuresti, duminica, 6 decembrie 2020. Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

George Simion, co-președinte al partidului Alianța pentru Unirea Românilor, nu este la prima candidatură, în schimb este prima dată când reușește să treacă pragul electoral, și încă în mod spectaculos. El a candidat, fără succes, și la alegerile europarlamentare din 2010. Biografia lui este presărată cu acțiuni controversate, iar declarația de avere este o coală albă de hârtie.

George Simion are 34 de ani și s-a născut în Focșani. El a absolvit Colegiul Gheorghe Lazăr din Bucureștiat, a urmat cursurile Facultății de Administrație și Afaceri a Universității din București, apoi a făcut un masterat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în perioada 2008-2010, cu specializarea „Crimele comunismului”, potrivit biografiei postate pe Wikipedia.

În 2006 începe să devină activ civic, organizând în București un protest pentru susținerea elevilor români de la liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău.

În 2012, organizează la Chișinău un marș comemorativ dedicat împlinirii a 200 de ani de la Anexarea Basarabiei de către Imperiul Țarist, marș la care participă 7.000 de oameni.

Mare parte din activitatea sa este legată de Republica Moldova - de altfel, unul din principalele puncte ale AUR este unirea. Acțiunile sale peste Prut i-au adus și interdicția de a mai intra în Republica Moldova. 

George Simion a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova, având cinci interdicții de intrare pe teritoriul acestui stat. Ultima i-a fost aplicată în 2018, pentru o perioadă de cinci ani. 

În 2019, George Simion a candidat independent la alegerile europarlamentare, sub sloganul „România Mare în Europa”. El a obținut un scor de 1,21%. După acest eșec, tot în 2019, a fondat partidul Alianța pentru Unirea Românilor.

Declarație de avere: O mașină și un salariu

La 34 de ani, George Simion este un politician cu resurse materiale extrem de limitate. Din declarația de avere depusă în vederea alegerilor parlamentare reiese că Simion nu deține nicio casă, niciun teren, nu are bijuterii sau obiecte de preț și nici conturi în bancă.

Singura sa avere este o mașină - Ford Fiesta din 2006 - și un venit de director de marketing la o firmă de construcții - 38.322 lei, ceea ce s-ar traduce printr-un salariu de puțin peste 3.000 de lei pe lună.

Declarația de avere a lui George Simion poate fi cosultată aici:

Declaratie avere George Simion

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu s-au mai întors oamenii azi pe Lună, deși acum peste 50 de ani s-a putut: adevărul din spatele...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Ce trebuie să știm despre pornirea motorului în sezonul rece. Sfaturi esențiale pentru șoferi de la Titi Aur
Newsweek
400.000 pensionari iau 1.800 lei în plus la PENSIE în decembrie. Ministrul muncii zice cine ia banii
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
protest lituania
Proteste în Lituania după alianța social-democraților cu un partid condus de un politician judecat pentru...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...