Alegeri parlamentare 2020. Cine poate vota prin intermediul urnei speciale

Data actualizării: Data publicării:
persoana care voteaza cu urna mobila
Alegeri parlamentare 2020. Cum se poate vota prin intermediul urnei speciale. Foto: Inquam Photos/Adriana Neagoe

La alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 își pot exercita dreptul la vot prin intermediul urnei speciale mobile atât persoanele aflate în carantină sau izolare din cauza pandemiei de Covid-19, cât şi persoanele netransportabile din motive de boală sau invaliditate, dar și cele care execută o pedeapsă privativă de libertate. 

Potrivit Autorității Electorale Permanente, cei cu drept de vot care nu se pot deplasa la secția de votare la care sunt arondați, din motive ce țin de boală (inclusiv infecția cu virusul SARS-CoV-2) sau invaliditate, persoanele internate în spital sau care execută o pedeapsă prin care sunt private de libertate, trebuie să depună o cerere tip prin care solicită urna specială la alegerile parlamentare 2020.   

Cum și unde se depun cererile pentru solicitarea urnei speciale

  • Cererea trebuie datată și semnată de alegătorul care solicită urna
  • Cererea poate fi depusă prin intermediul oricărei persoane
  • Cererile se depun cel târziu până pe 5 decembrie

Cererile pentru execitatea dreptului de vot cu urna mobilă pentru cetățenii care nu pot ajunge la sediul secției la care sunt arondați se face doar dacă alegătorii au domiciliul sau reședința în circumscripția electorală în care se află secția de votare, însă cererile pot fi depuse la cea mai apropiată secție de imobilul unde se află persoana care solicită deplasarea echipei cu urna mobilă. 

Cererea pentru solicitarea urnei speciale se va completa și semna de alegătorul aflat în una din situațiile precizate (boală, invaliditate, spitalizare) și poate fi depusă de orice altă persoană. Depunerea cererilor pentru urna mobilă se va face până în data de 5 decembrie 2020, între orele 18.00 - 20.00. 

Cererea pentru solicitarea urmei speciale poate fi scrisă de mână sau printată și cuprinde, în mod obligatoriu: numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa, conform menţiunilor din actul de identitate ori dovada de reşedinţă, după caz, adresa imobilului unde se solicită deplasarea echipei, seria şi numărul actului de identitate, numărul de telefon. MODEL de cerere pentru solicitarea urnei speciale la alegerile parlamentare 2020, AICI

Ce acte se depun alături de cererea pentru urna specială

Pe lângă cererea completată de persoana care solicită urna mobilă pentru a vota la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, la secția de votare cea mai apropiată de imobilul unde se află persoana care nu se poate deplasa la secția unde este arondată, din cauza situațiilor precizate anterior, trebuie să fie depuse copii ale tuturor actelor din care rezultă boala, starea de sănătate ori de invaliditate a alegătorului. Din conținutul documentelor, care trebuie să fie oficiale, trebuie să rezulte lipsa posibilității votantului de a se autodeplasa la secția de votare. Acestea trebuie să conțină, în mod obligatoriu, expresia "persoană netransportabilă". 

Președintele biroului electoral al secției de votare unde a fost depusă cererea are dreptul să verifice prin orice mijloace de informare, pe baza documentelor anexate, dacă există compatibilitate a bolii și a posibilității de autodeplasare a votantului care a solicitat urna mobilă. 

Procesul de votare prin intermediul urnei mobile la alegerile parlamentare 2020

În ziua de 6 decembrie 2020, data alegerilor parlamentare, biroul electoral al secției în care s-a depus cererea va delega o echipă formată din doi membri, care se va deplasa la locul în care se află alegătorul, precizat în cererea depusă anterior, membrii având asupra lor urna specială, buletinul de vot și toate celelalte materiale necesare votării, precum ștampilă, tuș, lista electorală. Alegătorul are obligația de a prezenta un act de identitate și de a semna lista electorală înainte de a primi buletul de vot și ștampila. Buletinul se va introduce apoi în urna mobilă. 

În fiecare secție de votare va exista o singură urnă specială, însoțită de cei doi membri delegați de biroul electoral, care trebuie să revină la secția de vot până la închiderea acesteia, la ora 21.00. 

Cum votează cu urna specială cei internați în spitale sau în cămine de bătrâni 

Persoanele care se află internate în spital, fie că e vorba de unitate publică sau private, într-un cămin de bătrâni sau în alte asezăminte sociale pot vota prin intermediul urnei speciale dacă au domiciliul sau reședința în județul pe raza căreuia se află unitatea respectivă. Cererea se depune în mod identic, alături e documentele oficiale care să certifice condiția alegătorului care nu se poate deplasa la secția de votare. Biroul electoral al secției de votare stabilește echipa formată din cei doi membri care va merge cu urna mobilă la locurile unde se află alegătorii care au solicitat-o. 

Echipele care duc urna specială se vor deplasa sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

Cum votează cu urna mobilă cei aflați în carantină sau izolare la domiciliu din cauza Covid-19

Dacă este în carantină, alegătorul trebuie să depună o cerere pentru urna specială însoțită de copia deciziei de carantină emisă de direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti.

Dacă cetăţeanul cu drept de vot se află în izolare la domiciliu, în locaţia declarată ori într-un spaţiu special desemnat de către autorităţile competente, poate vota prin intermediul urnei speciale dacă depune o cerere în acest sens şi copia unuia dintre următoarele documente:

- biletul de externare din unitatea sanitară care confirmă diagnosticul şi indicaţia de izolare;

- decizia de izolare emisă de direcţia de sănătate publică judeţeană/ a municipiului Bucureşti;

- rezultatul testării COVID-19 RT-PCR (pozitiv) din ultimele 14 zile.

Citește AICI, detaliat, cum pot vota alegătorii aflați în carantină sau izolare la domiciliu dacă nu au acte doveditoare.

Cum votează cu urna specială cei aflați în penitenciare

Persoanele care se află private de libertate, în baza unui mandat de arestare preventivă şi persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale și se află înscrise în listele electorale permanente ale circumscripţiei electorale pe raza căruia se află penitenciarul sau locul de deţinere au dreptul să solicite urna specială pentru a-și exprima dreptul la vot. 

Directorii penitenciarelor și ai locurilor în care sunt privați de libertate cei cu drept de vot au obligația să le aducă la cunoștință acestora că pot solicita urna specială pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie. 

Fiecare persoană privată de libertate poate face o cerere scrisă pe care o va depune la directorii penitenciarelor sau ai locurilor de deţinere, cel mai târziu în preziua votării, 5 decembrie 2020, ora 12.00. Cererile sunt obligatoriu datate şi semnate olograf şi trebuie să cuprindă numele, prenumele, data naşterii, codul numeric personal, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate.

Reprezentanții penitenciarelor vor depune cererile cel mai târziu în preziua votării, pe 5 decembrie, între orele 18.00 – 20.00, la secţiile de votare din localitatea în care se află penitenciarul, stabilite prin decizie a biroului electoral de circumscripţie pe raza căruia se află penitenciarul. Aceștia au obligația să permită echipelor biroului central al secțiilor de votare accesul cu urna mobilă pentru exercitarea dreptului la vot, care se va face pe baza prezentării unui act de identitate. 

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Traseul vortexului polar în România. Județele care urmează să fie lovite de ninsori
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cristina Bălan, imagine rară alături de soțul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere: „Nu am primit o cruce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Lucia_Grijac
Lucia Grijac, directorul Centrului de Transfuzie București: "Veniți la donare înainte de a pleca în vacanță!"
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...