Nicolae Ciucă a vorbit la depunerea dosarului candidatului PNL pentru alegerile locale la Primăria Capitalei, despre tinerețe, curaj și „spiritul de sacrificiu” ale lui Sebastian Burduja și a menționat că este prima dată când vede „un candidat care vine să-și depună dosarele cu motocicleta.
„Cred că și dacă este ministrul Energiei, ceea ce am văzut în această dimineață aici, îl însuflețește și mai mult pentru parcursul pe care s-a angajat Sebastian Burduja”, și-a început Nicolae Ciucă declarația, sâmbătă, în fața Biroului Electoral București, la depunerea oficială a candidaturii lui Sebastian Burduja la Primăria Capitalei.
„Așa cum am declarat de marți, după ce am stabilit că vom avea fiecare candidatul nostru, venim cu o opțiune care iese din această competiție care se baza pe tot felul de aspecte care nu se încadrau în ceea ce poate să ofere Sebastian Burduja și anume un plan, un proiect, o campanie pozitivă, o echipă care vine să îl susțină și noi la rândul nostru, la nivelul partidului am considerat că după atâția ani de experiență administrativă și managerială cu o educație foarte bună, și lucrul acesta cred că l-am putut constata cu toții, avem această variană pentru București în care intră în competiție patru candidați, fiecare dintre ei prezentând un pla, dar eu vă pot spune sigur că Sebastian Burduja are planul de dinainte și îl are aci pe pupitru și îl va prezenta, are și tinerețea și curajul, că este nevoie și de curaj în acest demers, are partea aceasta de spirit de sacrificiu pentru că a intra în această competiție trebuie să sacrifici multe chestiuni care țin de aspectele personale și familiale. Este de asemenea sprijinit de oameni care au fost alături de el de fiecare dată”, a subliniat Nicolae Ciucă.
Președintele PNL a fost plăcut surprins de apariția lui Burduja la Biroul Electoral cu motocicleta.
„Pentru mine este pentru prima dată când văd un candidat care vine să-și depună dosarele cu motocicleta și pentru chestia asta cred că putem să-l aplaudăm. L-am întrebat la sediul partidului de ce cu motocicleta și mi-a zis pentru că așa sunt eu, nu vreau să par altfel decât așa cum sunt în realitate, ceea ce eu personal apreciez foarte mult la orice om, dar îndeosebi la un candidat care vine să le ceară oamenilor încredere, să le ceară oamenilor să îl voteze și oamenii trebuie să aprecieze exact această stare de realitate și de normalitate. Nu trebuie să ne schimbăm de niciun fel atunci când optăm pentru o asemenea candidatură”, a spus Ciucă.
„Împreună cu toți colegii de aici, noi suntem alături de Sebastian Burduja, avem șansa noastră, el are șansa lui, Bucureștiul are șansa de a vota schimbarea pentru un management cât mai performat la nivelul primăriei și sunt convins că va face un rezultat pe măsura efortului pe care îl va depune Sebastian Burduja și echipa lui”, a mai spus președintele PNL.
Editor : M.I.