La 24 de ani de la evenimentele din 1989, Digi24 redescoperă istoria recentă pentru cei care astăzi au 24 de ani, dar şi pentru nostalgici. Digi24 lansează Campania „24 de ani - Generaţia Revoluţiei”. Timp de şapte zile, redescoperim istoria recentă a ţării în care trăim.
În decembrie 1989, la Spitalul de Ortopedie din Timişoara, majoritatea răniţilor erau copii şi tineri. Fuseseră împuşcaţi în picioare sau în tălpi, în timp ce stăteau în genunchi.
Mărturii din Spitalul de Ortopedie şi din Timişoara de azi
„Copii de 13 ani... O fetiţă de 13 ani am văzut. Securitatea, când a fost, a luat anchete, şi fetiţa s-a dus şi a spus: nu-mi pare rău ce-am făcut.”
„Au fost doi băieţi cu mine care erau împuşcaţi în tălpi. S-au pus jos şi erau împuşcaţi în tălpi.”
Mărturie din 1989: „Mă numesc Gavra Dănuţ, am 24 de ani şi pentru ţara pe care-o iubesc mi-am pierdut piciorul.” După 24 de ani, băiatul de atunci este tată şi spune că mai are încă un picior. „Dacă e nevoie, îl pun la bătaie şi pe ăsta”, spune bărbatul cu umor. „Nu, nu mi-a părut rău. Că dacă îmi părea rău stăteam şi eu acasă şi îmi vedeam de treburi”, adaugă Dănuţ Gavra.
Ioana Bărbat, fiica unei femei împuşcate la Timişoara acelor zile: „A murit pe loc. A fost împuşcată în cap, a avut o gaură... După ce s-a tras timp de câteva minute, am rămas singuri acolo. Mama murise, a fost împuşcată în cap. N-aveam că să fac... Aveam 12 ani. Lui tata i-am zis: hai să plecăm, că mama e moartă. Şi el mi-a zis: nu pot, că şi eu sunt împuşcat.”
Ioan Pricop, participant la evenimentele din oraşul de pe Bega: „Pur şi simplu am rămas stupefiat când am văzut că trag. Dacă credeam că vor trage, poate că fugeam, dar nici prin gând nu mi-a trecut că trag” Acum, în 2013, amintirile sunt încă vii: „Şi atunci mi-a sărit o bucată de asfalt în obraz, şi-n momentul ăla zic: îs adevărate! Şi când am spus adevărate m-am întors. În momentul în care m-am întors, atunci am simţit o bubuitură, nu durere, durere după aia am avut.”
Bogdan Marius: „Toate aceste generaţii care s-au născut după Revoluţie... cred că n-ar trebui să uite niciodată ceea ce au făcut fraţii lor, părinţii lor, bunicii lor.”
Traian Orban: În decembrie 1989 „stăteam la coadă la viaţă. Eram obişnuiţi să stăm la coadă.”
Tu ce ai făcut la Revoluţie?
Îți aduci aminte unde erai în decembrie 1989? Unde iți erau părinții și prietenii, ce făceai, la ce te-ai gândit urmărind evenimentele de atunci sau participând la ele? Ajută-ne să recreăm povestea acelor zile, povestea unei generații.
Generaţia Revoluţiei 1989: „Pentru ţara pe care o iubesc mi-am pierdut piciorul”