V. Ponta: Este de datoria României să fie solidară în totalitate cu statele care solicită impunerea dreptului internațional

Data publicării:
ponta victor -Mediafax Foto-Andreea Alexandru

„Eu cred că noi am ezitat prea mult în a spune foarte clar că Siria are un regim ilegitim și criminal. Poate că au fost alte interese, pe care eu nu le cunosc, dar e un moment în care nu mai poți să ascunzi lucrurile sub preș”, a afirmat, vineri, premierul Victor Ponta.

El a spus că, prin Ministerul de Externe, România e în contact cu partenerii internaționali, iar astăzi Guvernul va formula poziția sa oficială față de situația din Siria. „Această poziție este cunoscută deja: este imposibil în acest moment să mai fie contestat faptul că regimul de la Damasc este ilegitim și comite crime împotriva propriei populații”, a declarat Victor Ponta. 

România este aliat serios al comunității internaționale și în coordonare cu partenerii noștri vom avea o poziție foarte clară în acest sens”, a adăugat premierul.

Conflictul din Siria, care durează de doi ani și jumătate, s-a soldat cu peste 100.000 de victime. Început inițial ca o mișcare de contestare a regimului lui Bashar al-Assad, lucrurile s-au complicat pe parcurs, iar rebelii sunt împărțiți în mai multe tabere. 

Regimul lui Bashar al-Assad a reușit, totuși, să se mențină la putere cu ajutorul violenței. Punctul culminant pare să fi fost atins în 21 august, când forțele guvernamentale ar fi folosit gaze toxice împotriva populației, ceea ce a generat o reacție promptă din partea comunității internaționale, în frunte cu Statele Unite.

Poziția Guvernului: Este de datoria României să fie solidară în totalitate cu statele care solicită impunerea dreptului internațional

Imediat după ce secretarul de Stat John Kerry a prezentat pozițiile de principiu de care țin cont Statele Unite înainte de a lua o decizie în privința Siriei, premierul Victor Ponta a anunțat, de la Mamaia, că Guvernul României va fi solidar în totalitate cu statele care solicită impunerea dreptului internațioinal.

El a vorbit despre „fapte inacceptabile” ale regimului sirian și a spus că Guvernul României condamnă asemenea acte, care reprezintă crime împotriva umanității.

Premierul a precizat că Guvernul României este dator să aibă o „poziție neechivocă” și să se coordoneze cu aliații.

Sigur, decizia finală va apariține CSAT, cu informarea Parlamentului, a reamintit premierul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...