Bradley Manning ar fi suferit de un dezechilibru mental legat de identitatea sa sexuală  

Data publicării:
manning-wikileaks-1.jpeg2

În cadrul unei audieri la baza Fort Meade, la nord de Washington, destinată să stabilească pedeapsa cu închisoarea pe care o va ispăşi tânărul inculpat pentru fapte de spionaj, sergentul Paul Adkins a povestit cum l-a găsit într-o zi în Irak pe tânărul analist de informaţii ghemuit în poziţie fetală pe pământ, cu un cuţit la picioarele sale.

După ce a vorbit cu el, l-a trimis la post, unde, câteva ore mai târziu, Manning ar fi lovit un coleg militar.

De asemenea, sergentul Adkins i-a spus judecătoarei militare Denise Lind că a scris un raport unui psihiatru în care îl suspecta pe Manning că ar suferi de un "dezechilibru mental", din cauza unor izbucniri de furie, şi de un eventual stres posttraumatic.

Însă Paul Adkins nu a redactat şi un raport asupra acestor incidente în vederea retragerii autorizaţiei lui Manning, pentru că avea nevoie de acesta pentru a evalua ameninţările reprezentate de militanţii şiiţi în Irak. "Am continuat să cred că furniza date relevante referitoare la ameninţările pe care avea sarcina să le analizeze", a spus el.

În plus, el nu şi-a informat superiorii sau psihologii în legătură cu un e-mail pe care i l-a trimis Manning şi în care acesta îşi punea întrebări cu privire la identitatea sa sexuală. În 2010, dezvăluirea homosexualităţii putea echivala cu excluderea din armata americană.

În e-mail, intitulat "Problema mea", Manning îşi exprima anxietatea şi adăugase la ataşament o poză cu el îmbrăcat în femeie, purtând perucă şi având ruj pe buze.

Riscă închisoarea pe viaţă

Fiindcă a transmis peste 700.000 de documente către WikiLeaks, mai ales rapoarte despre activităţi militare desfăşurate în Irak şi în Afganistan, dar şi telegrame diplomatice, Bradley Manning riscă o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă.

În vederea obţinerii unei condamnări cât mai reduse posibil, avocatul său David Coombs încearcă să evidenţieze lacunele de la nivelul comandamentului, care i-ar fi permis tânărului să realizeze cea mai importantă scurgere de documente clasificate din istoria Statelor Unite.

Recent, susţinătorii lui Bradley Manning au trimis pe adresa Institutului Nobel de la Oslo o petiţie în care solicită să-i acorde acestuia Premiul Nobel pentru Pace.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce a pățit o badantă din Italia după ce a pus mâna pe o moștenire de 317.000 de euro. A forțat bătrâna să...
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Jennifer Lopez, în cei mai scurți pantaloni din garderobă și cizme până la genunchi, la proiecția noului film...
Adevarul
Caz bizar în Ilfov: O țeavă de gaz blochează poarta unei case. Avocat Cuculis: „Ieșirea din curte se face pe...
Newsweek
Se votează o nouă creștere de pensie și o nouă formulă de recalculare. NU mai contează anii munciți!
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Un hamster a „evadat” dintr-o școală, într-un balon de plastic. Imaginile, desprinse parcă dintr-un film...
Film Now
Motivul pentru care Al Pacino și-a donat toți bani câștigați din filmul „Cruising”: „Nu am vrut să am asta pe...
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...