B. Manning, cel care a transmis documente confidenţiale către WikiLeaks, a fost propus la Premiul Nobel pentru Pace

Data publicării:
manning-wikileaks.jpeg2

Un astfel de premiu ar alunga "norul" care "planează deasupra Comitetului Nobel norvegian" din momentul atribuirii prestigioasei distincţii preşedintelui american Barack Obama, în 2009, pe când intrase de curând în funcţie şi decidea intensificarea efortului de război în Afganistan, cred susţinătorii lui Manning. Petiţia a fost semnată de 103.000 de oameni.

Judecat la Curtea Marţială pentru că transmis aproximativ 700.000 de documente diplomatice şi militare site-ului WikiLeaks, Bradley Manning a fost declarat vinovat, luna trecută, pentru 20 de capete de acuzare. El poate primi până la 90 de ani de închisoare.

Potrivit jurnalistului american Norman Solomon, unul dintre iniţiatorii petiţiei, un Nobel pentru un militar în vârstă de 25 de ani ar sublinia importanţa lansării unor alerte pentru pace şi democraţie.

Directorul Institutului Nobel, Geir Lundestad, a afirmat în trecut că asemenea campanii de mobilizare nu influenţează alegerile Comitetului Nobel.

Laureatul Premiului Nobel pentru Pace 2013 va fi anunţat pe 11 octombrie, la Oslo.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce a pățit o badantă din Italia după ce a pus mâna pe o moștenire de 317.000 de euro. A forțat bătrâna să...
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Jennifer Lopez, în cei mai scurți pantaloni din garderobă și cizme până la genunchi, la proiecția noului film...
Adevarul
Caz bizar în Ilfov: O țeavă de gaz blochează poarta unei case. Avocat Cuculis: „Ieșirea din curte se face pe...
Newsweek
Se votează o nouă creștere de pensie și o nouă formulă de recalculare. NU mai contează anii munciți!
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Un hamster a „evadat” dintr-o școală, într-un balon de plastic. Imaginile, desprinse parcă dintr-un film...
Film Now
Motivul pentru care Al Pacino și-a donat toți bani câștigați din filmul „Cruising”: „Nu am vrut să am asta pe...
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...