Rusia încearcă să destabilizeze România și Ucraina prin Republica Moldova, spune Cristian Pîrvulescu

Data publicării:
cristian parvulescu look nou

În Moldova asistăm la o bătălie între Occident și Rusia, în care România pare să fie din nou spectatoare, în care România nu pare capabilă să intervină. Dacă România ar avea într-adevăr forță de convingere, ar putea convinge o parte din partidele politice moldovenești să fie ceva mai suple, a spus Cristian Pîrvulescu în emisiunea „Jurnalul de Seară”.

România a reușit, după 2007, să fie mult mai activă în R. Moldova și să sprijine anumite majorități - și este unul dintre puținele succese în politica internațională ale lui Traian Băsescu, crede Cristian Pîrvulescu. În felul acesta, România a deranjat foarte mult Rusia, mai spune analistul. Ulterior, însă, a pierdut oportunitățile și în momentul de față, „partide care aveau o relație bună cu România, cum este Partidul Democrat, se situează în celalată tabără. Partidul Democrat a fost un partid care a avut un rol relativ constructiv în politica moldovenească. Până de curând. Acum preferă alianța cu celelalte grupuri politice, se încearcă o altă formulă de majoritate și de guvern, care îngrijorează foarte mult, pentru că linia proeuropeană a Republicii Moldova este într-adevăr pusă în pericol și Rusia încearcă să destabilizeze nu doar Moldova, ci și Ucraina și Uniunea Europeană prin această strategie”, a punctat profesorul Cristian Pîrvulescu.

„Nu e vorba de o simplă încercare de a stabiliza o țară oarecare, ci de a crea probleme serioase. Este disperarea cu care regimul Putin luptă pentru a supraviețui. Situația economică a Rusiei este dezastruoasă, iar Rusia este nevoită să accelereze toate aceste procese pentru a se salva, pentru ca regimul lui Putin să se salveze. Pentru că dacă deprecierea economică continuă câteva luni de zile, simpatia de care se bucură Putin se va fi prăbușit. Opinia publică rusă se va schimba în momentul în care magazinele vor fi goale”, a explicat analistul politic.

De ce fac moldovenii alegeri proaste? Pentru că nu au prea multe soluții, nu prea au multe oferte, spune Cristian Pîrvulescu. Într-o societate cu 40 la sută rusofoni, partidele politice nu reușesc să-și atragă susținere. Există foarte mulți nostalgici ai Uniunii Sovietice, or instabilitatea politică n-a făcut decât să crească această nostalgie.

Existența Moldovei ca stat, amenințată

Pentru Republica Moldova 2016 este un an dificil și poate chiar crucial în ceea ce privește existența sa statală, consideră politologul Cristian Pîrvulescu.

În condițiile în care situația din estul României devine gravă - nu știm ce se va întâmpla în Ucraina în continuare -, riscurile pentru Moldova cresc foarte mult.

Moldova este împărțită în momentul de față în trei părți – o parte prorusă; o parte, mică, dar importantă, proromânească și există undeva la mijloc o porțiune a societății care este indecisă, care ar dori să fie europeană fără să întoarcă spatele Rusiei. E o ecuație foarte dificil de rezolvat, iar oamenii politici de la Chișinău nu par capabili să ajungă la o înțelegere, la compromis. Partidele politice nu par capabile să negocieze în momentul de față, a arătat profesorul Pîrvulescu.

„Cred că, în logica destabilizării, Rusia își dorește alegeri anticipate în Republica Moldova, pe care partidele care o susțin să le câștige în mod clar, pentru a putea avea o bază legitimă în zonă și pentru a încerca să destabilizeze în egală măsură România, dar mai mult Ucraina”, a spus Cristian Pîrvulescu la Digi24.

Totul depinde de capacitatea europenilor și a americanilor de a rezista asaltului Rusiei, a adăugat el. Inclusiv în ceea ce se întâmplă în Arabia Saudită și Iran există această problemă, mai spune Cristian Pîrvulescu și se întreabă: oare de ce și-au cumpărat atât de multe avioane saudiții (și cei din Bahrein și din Emirate), avioane ultraperformante, comandate toamna trecută de la francezi, dacă nu se pregătesc de război?

Citiți și:

Digi24: Perspective neclare pentru Republica Moldova, după un an nefast

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...