Francois Hollande acceptă că are probleme în cuplu

Data publicării:
francois hollande candidat socialist la presedintia frantei - mfax-1

Întrebat de un jurnalist, într-o conferință de presă, dacă mai este Valerie Trierweiler prima doamnă a Franţei, Francois Hollande a răspuns: „Fiecare, în viaţa sa personală, poate trece prin încercări. Este şi cazul nostru. Există momente dureroase, dar am un principiu, anume că problemele private rămân private”, relatează Le Monde.

Totul, după ce presa din Hexagon, dar şi din lume, aştepta să afle soarta cuplului prezidenţial, după aproape o săptămână de speculaţii şi dezvăluiri spectaculoase, care au ţinut prima pagină a ziarelor. Francois Hollande a promis totuşi că va clarifica luna viitoare acestă situaţie.

Dezvăluirile despre noua iubită a liderului de la Elysee au crescut cota de popularitate a lui Francois Hollande. Un studiu comandat de Nouvel Observateur arată o creştere de două procente, de la 24 la 26 la sută. Totuşi, pe termen lung, o astfel de poveste nu este de bun augur, cred comentatorii politici.

Scandalul provocat de infidelitatea preşedintelui francez capătă proporţii. Partenera de viaţă a lui Francois Hollande, jurnalista Valerie Trierweiler, internată după dezvăluirile despre o presupusă relaţie amoroasă a şefului de stat cu o actriţă, şi-a prelungit şederea în spital pe termen nedeterminat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri