Primarul Capitalei revine: Nu cedez! Voi face ordine

Data publicării:
firea primarie FB-1

La trei zile după ce a declarat că nu mai vrea ca străzile oraşului să fie blocate de concerte sau manifestări sportive şi a propus ca acestea să fie organizate la Romexpo sau pe Arena Naţională, primarul general Gabriela Firea revine cu precizări.

„Am spus că, acolo unde nu este necesar să se blocheze un bulevard important al oraşului, putem să găsim soluţii. Nu am vorbit de interzicere, nu am vorbit de anulare. Dimpotrivă. Am spus că sunt un om care am lucrat peste 20 de ani în presă, sunt membru al Uniunii Scriitorilor, am încurajat întotdeauna şi le-am sprijinit, atât evenimentele culturale cât şi sportive sau de relaxare, am participat la ele în ultimii ani şi îmi pare foarte rău că am fost, din păcate, greşit înţeleasă şi exploatată politic”, a declarat Gabriela Firea.

Primarul a precizat că evenimentele de amploare ca Maratonul International sau Street Delivery nu vor fi anulate. În schimb, nu va mai aproba activităţile de weekend de pe bulevardul Kiseleff pentru că, acolo, „câteva zeci de persoane care joacă tenis sau baschet pun la încercare nervii a mii de bucureşteni blocaţi în trafic”, a declarat edilul.

„Va exista o analiză a fiecărei solicitări în parte. Dacă se constată că un concert, de pildă, nu poate fi organizat decât în Piața Constituției, vom acorda autorizarea. Dacă însă vedem că nu există niciun impediment ca evenimentul să se desfășoare în alte spații identificate în Capitală - Arena Națională, platoul Romexpo, alte locații potrivite și accesibile -, atunci vom evita zona zero”, a precizat primarul general, într-un comunicat citat de Agerpres.

Pentru a facilita organizarea acestor evenimente în alte locuri decât Piața Constituției, municipalitatea are în plan încheierea unor parteneriate cu promoterii manifestărilor de mare anvergură, astfel încât chiria unor spații alternative (Arena Națională, Romexpo etc.) să fie mai mică și mai atractivă pentru organizatori, precizează sursa citată.

Pentru organizarea unui eveniment în Piața Constituției, chiria este de 1.600 de euro pe zi, iar pentru Arena Națională chiria variază între 15.000 și 45.000 de euro/eveniment.

În urmă cu două zile, Gabriela Firea lansa ideea că Primăria ar putea acoperi diferenţa de bani plătită de organizatori, pentru mutarea unui eveniment din Piaţa Constituţiei pe Arena Naţională.

Unul dintre criteriile avute în vedere la autorizarea evenimentelor stradale în zona zero a Capitalei va fi cel al proporționalității, astfel încât amploarea unei astfel de manifestări să justifice măsura devierii traficului rutier din centrul Bucureștiului.

„Una este când închidem circulația pe bd. Kiseleff pentru parada de Ziua Națională a României și alta e când blocăm același bulevard pentru câteva zeci de persoane care joacă tenis sau baschet. Putem juca tenis sau baschet și în parc sau în alte zone ale orașului”, a explicat Gabriela Firea.

Ea spune că, „în pofida presiunilor din ultimele zile”, Primăria Generală va introduce criterii selective privind autorizarea evenimentelor desfășurate în aer liber în Bucureşti.

„Nu m-am referit niciodată la relocarea evenimentelor de genul: Street Delivery, Femei pe Mătăsari, Color Run, Maratonul Internațional București, Semimaratonul Internațional București sau Marșul Bicicliștilor. Nu se pune problema interzicerii evenimentelor care se desfășoară în Centrul Vechi, la Muzeul Satului sau la Muzeul Țăranului Român. Am văzut că se fac presiuni foarte mari pentru a reveni la modul haotic în care se autoriza organizarea evenimentelor în zona zero a Capitalei. Nu cedez! Voi face ordine în acest domeniu, pentru că eu am obligația să țin cont și de nemulțumirile multor bucureșteni, nu doar de supărarea unora dintre organizatorii de evenimente”, a precizat ea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...