Klaus Iohannis a promulgat legea care dublează alocaţiile pentru copii

Data publicării:
fetita mediafax

 

FOTO Mediafax

Actualizare 14.42: Victor Ponta reacționează la promulgarea legii care dublează alocațiile copiilor.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media


Majorarea alocaţiei a fost aprobată recent de către deputaţi, sub forma unui amendament propus de PNL.

Victor Ponta a spus atunci că Guvernul şi PSD susţin majorarea alocaţiei de stat pentru copii şi nu se pot opune acestui principiu, dar iniţiatorii propunerii nu au indicat sursa de finanţare în condiţiile în care impactul bugetar anual este estimat la 1,8 miliarde lei.

VIDEO Aproape 200 de fete şi băieţi aflaţi în grija Organizaţiei "Salvaţi copii" au fost invitaţi astăzi la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis. Cel mai important om din România a stat de vorbă cu ei şi a făcut foarte multe fotografii.

Liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban, a prezentat un tabel cu distribuţia voturilor pentru amendamentul de dublare a alocaţiilor, arătând că doar 5 voturi favorabile au aparţinut PSD, iar premierul Victor Ponta, lider PSD şi deputat, nu apare pe lista celor care au votat.

Ulterior, Ponta a declarat că ideea unei alocaţii egale pentru toţi copiii este nepractică, deoarece trebuie o diferenţiere în funcţie de venitul părinţilor. El a arătat că ar fi preferat să urce alocaţia peste 84 de lei pentru familii cu venituri mici şi să nu o dubleze şi pentru cei cu venituri suficiente.

Propunerea premierului este contestată de Preşedintele Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Csaba Asztalos atrage atenţia că acordarea diferenţiată a alocaţiilor duce la încălcarea Constituţiei. 

La rândul său, ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat că va transmite o adresă prin care solicită Curţii Constituţionale lămuriri dacă alocaţia de stat pentru copii este un drept universal egal sau poate fi acordată diferenţiat, în funcţie de veniturile unei familii.

Co-preşedintele PNL Alina Gorghiu a reacţionat, arătând că deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii, Curtea stabilind că nu este permisă diferenţierea cuantumului alocaţiei pentru copii şi cerând PSD să aplice legea de dublare a alocaţiilor, aprobată de Legislativ.

În replică, PSD a arătat că propunerea pentru un sistem de alocaţii diferenţiate pentru copii nu are legătură cu măsura dublării alocaţiilor.

Aproape 4 milioane de copii beneficiază de legea promulgată de preşedinte şi votată de plenul Camerei Deputaţilor pe 20 mai, cu unanimitate de voturi. Marea problemă rămân banii. Pentru aplicarea în acest an a legii, e nevoie de 900 de milioane de lei, bani ce vor fi alocaţi prin rectificare bugetară, pentru că nu au fost luaţi în calcul la întocmirea bugetului.

Alocaţia pentru copii în Europa

În Italia, statul oferă 250 de euro pentru fiecare copil, dacă părinţii câştigă mai puţin de 1.000 de euro pe lună. Iar dacă venitul familiei depăşeşte 2.500 de euro lunar, alocaţia nu se mai plăteşte.

Alte state europene acordă alocaţii în funcţie de numărul de copii al unei familii.

În Germania, spre exemplu, sumele cresc de la 184 la 215 euro, iar în Belgia, alocaţia porneşte de la 77 de euro şi ajunge la 212 de euro, pentru al treilea copil.

Sunt şi state precum Spania, care acordă alocaţii pentru îngrijirea copilului doar până la 3 ani, în cuantum de 100 de euro.

Italia, alocaţie diferenţiată

- 250 euro - dacă părinții câștigă sub 1.000 euro/lună

- 40 euro - dacă părinții câștigă între 1.000 şi 2.500 euro/lună

- fără alocație - dacă părinții câștigă peste 2.500 euro/lună

Germania - 184 de euro (primii doi copii), 190 de euro (al treilea copil), 215 euro (al patrulea copil)

Belgia - 77 de euro (pentru un copil), 143 de euro (pentru al doilea copil), 212 de euro (pentru al treilea copil)

sursa: legislaţie europeană

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...